Live

Liderii statelor membre ale UE au decis sancţionarea Turciei. "Ideea este să strângem şurubul treptat"

Data publicării:
Nava de explorare Oruc Reis, în Mediterana de Est. FOTO: Agerpres Foto: Agerpres

Liderii statelor membre ale UE, reuniţi joi la Bruxelles în cadrul summitului Consiliului European, au decis să sancţioneze acţiunile "ilegale şi agresive" ale Turciei în Marea Mediterană împotriva Greciei şi Ciprului, informează AFP citând un purtător de cuvânt al Consiliului European.

O listă de nume va fi întocmită în următoarele săptămâni şi va fi supusă aprobării statelor membre, conform concluziilor adoptate de participanţii la summit.

"Măsurile hotărâte vor fi sancţiuni individuale şi se vor putea decide măsuri suplimentare dacă Turcia îşi continuă acţiunile", a explicat un diplomat european, scrie Agerpres.

Liderii europeni l-au mandatat pe şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, să le raporteze până cel târziu în martie 2021 cu privire la evoluţia situaţiei şi să propună în acel moment, dacă va fi necesar, extinderea sancţiunilor la alte persoane sau companii.

"Ideea este să strângem şurubul treptat", a precizat diplomatul european citat de AFP.

Subiectele de dispută cu Turcia s-au înmulţit. Ankara s-au angajat în acţiuni provocatoare împotriva Greciei şi a Ciprului, dar şi militar în conflictele din Libia, Siria şi Nagorno-Karabah.

În acelaşi timp, Turcia este membră a NATO, unde Ankara contează pe o mulţime de susţinători.

În cadrul discuţiilor din summitul de la Bruxelles s-au exprimat toate sensibilităţile. Lipsa consensului a făcut imposibilă adoptarea de sancţiuni economice împotriva unor sectoare de activitate, precum şi aprobarea cererii Greciei de a se impune Turciei un embargo asupra armelor.
 

 

Editor : Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Inflaţia a ajuns la 70% într-o țară aflată în topul de vacanță al românilor. Prețuri mai mari la hoteluri și cafenele

Erdogan spune că a rupt relațiile comercial cu Israelului pentru a-l „forța” să accepte un armistițiu în Gaza

Turcia suspendă orice relaţii comerciale cu Israelul din cauza războiului din Gaza

O femeie a vrut să slăbească și s-a dus în Turcia să facă operație de micșorare a stomacului. Intervenția i-a fost aproape fatală

Partenerii noștri