Live

Macron, despre războiul din Ucraina: Acum nu este timpul pentru negocieri, acum este timpul pentru acțiuni militare

Data publicării:
Președintele Franței, Emmanuel Macron. Foto; Profimedia Images

„Acum este timpul pentru acțiuni militare, iar momentul negocierilor nu a venit încă”, a declarat Emmanuel Macron într-un interviu pentru ziarul francez Les Échos, în timpul vizitei sale în China, citat de European Pravda.

„Cred că China ajunge la aceeași concluzie ca și noi, și anume că acum este momentul acțiunii militare. Ucrainenii rezistă, iar noi îi ajutăm. Acum nu este momentul negocierilor, chiar dacă ne pregătim pentru asta, mai întâi trebuie să se pună bazele”.

Macron a adăugat că obiectivul dialogului său cu China este consolidarea abordărilor comune ale războiului.

„În primul rând: sprijinul pentru principiile Cartei ONU. În al doilea rând: o reamintire clară despre tehnologia nucleară, iar China trebuie să tragă concluzii din consecințele faptului că președintele Putin a desfășurat arme nucleare în Belarus, la câteva zile după ce s-a angajat că nu o va face, în al treilea rând: un memento foarte clar despre drepturile umanitare și protecția copiilor. Și în al patrulea rând: angajamentul pentru o pace negociabilă și durabilă”, a explicat președintele francez.

El a remarcat că Xi Jingping, omologul său chinez, a vorbit despre arhitectura europeană de securitate.

„Dar nu poate exista o arhitectură europeană de securitate cât timp sunt țări invadate în Europa, sau conflicte înghețate. Deci puteți vedea că din toate acestea iese o matrice comună. Este Ucraina o prioritate pentru diplomația chineză? Poate că nu. Dar acest dialog oferă o oportunitate de temperare a comentariilor care s-au auzit din partea Chinei în raport cu Rusia”, a spus Macron.

În urma discuțiilor din orașul chinez Guangzhou, Emmanuel Macron și Xi Jinping au publicat o declarație comună în care au condamnat escaladarea nucleară și au cerut restabilirea păcii în Ucraina.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Soția lui Cristi Tănase a spus totul: ”A strâns-o de gât! S-a repezit la mine”. De ce ar fi ”Dodel” extrem de violent

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Franța trimite forțe în Noua Caledonie ca să reia controlul asupra insulei devastate de rebeli

Putin, despre ofensiva rușilor din Harkov: „Este vina ucrainenilor”. Dictatorul rus spune că nu are în plan să cucerească orașul

China dezvăluie măsuri „istorice” pentru stabilizarea pieței imobiliare aflate în criză. Expert: „Este un pas curajos”

Zelenski: Rușii au ajuns doar la prima din cele trei linii de fortificații din Harkov

Partenerii noștri