Live

O româncă însărcinată ar fi fost omorâtă în Italia de un afacerist, în timp ce striga: Lasă cuțitul, te iubesc. Nu se poate sfârși așa

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Facebook

O româncă stabilită în Italia a fost înjunghiată mortal de un afacerist sicilian cu care ar fi avut o relație. Bărbatul s-ar fi enervat după ce a aflat că tânăra este însărcinată cu copilul lui, acesta fiind căsătorit cu o altă femeie.

Ana Maria Lăcrămioara Di Piazza, în vârstă de 30 de ani, locuia din copilărie în orășelul italian Giardinello, după ce a fost adoptată de o familie siciliană. Recent, polițiștii au descoperit trupul său neînsuflețit ascuns pe un câmp între Palermo și Trapani, scrie Corriere della Serra.

Femeia ar fi avut o relație de un an cu Antonio Borgia, un om de afaceri sicilian, în vârstă de 51 de ani, care era căsătorit cu o altă femeie. Potrivit presei italiene, cei doi s-au întâlnit într-o zonă mai puțin populată unde au discutat, în mașină. Fata i-ar fi spus bărbatului că este însărcinată și i-a cerut acestuia să-și părăsească soția, amenințându-l că altfel îi va spune soției despre aventura sa extraconjugală.

Foto: La Sicilia

Afaceristul ar fi înjunghiat-o pe fată în abdomen, iar aceasta a fugit apoi din mașină. Scenele au fost surprinse de o cameră de vedere amplasată în zonă. Pe imagini se vede cum românca, plină de sânge, a fost urmărită, prinsă și târâtă înapoi în mașină de bărbat.

Pe camera, care a înregistrat și audio, se auzea cum fata striga: „Ce faci? Lasă cuțitul. Vom avea un copil! Te iubesc, te iubesc. Nu se poate să se sfârșească așa.”

Bărbatul ar fi calmat-o inițial și i-a promis că o duce la spital, însă odată ajunși înapoi în mașină, cei doi au început din nou să se certe, iar afaceristul a lovit-o cu o bâtă în cap, iar apoi i-a tăiat gâtul cu cuțitul cu care a înjunghiat-o în burtă.

Bărbatul a aruncat apoi cadavrul româncei pe un câmp din zonă, a mers să ia prânzul și făcut o vizită la frizerie.

Antonio Borgia a fost arestat pentru moartea româncei și riscă ani grei de închisoare.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO ”Urăsc țara asta. Cea mai îngrozitoare noapte din viața mea”. Soția lui Alex Mățan, momente de panică în America

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Italia blochează menţionarea dreptului la avort în declaraţia finală a G7

Ce cuprinde acordul de securitate semnat de Biden și Zelenski în Italia și cum ar putea Trump să pună punct acestui pact 

Incredibila poveste a femeii care a recunoscut după 34 de ani că este implicată în uciderea soțului, împușcat de iubitul ei de 15 ani

Premierul Regatului Unit va anunţa un nou ajutor militar pentru Ucraina la summitul G7 din Italia

Partenerii noștri