Live

Papa Francisc: Arhivele Vaticanului nu vor mai fi „secrete”

Data publicării:
Foto: Guliver/Getty Images

Papa Francisc a anunţat luni o schimbare a numelui pe care îl poartă celebrele arhive secrete de la Vatican, în a căror denumire oficială nu se va mai regăsi de acum înainte cuvântul "secret", informează DPA.

Instituţia, cunoscută în prezent sub titulatura de "Arhiva Secretă a Vaticanului", va deveni "Arhiva Apostolică a Vaticanului", a anunţat papa Francisc printr-un decret, denumit "Motu Proprio", potrivit Agerpres.

Suveranul pontif a explicat că a dorit să evite astfel percepţiile negative asociate cuvântului "secret", ce provin dintr-o traducere eronată a denumirii originale în limba latină a instituţiei.

În latină, "Archivum Secretum" înseamnă mai degrabă "Arhiva privată", nu "Arhiva secretă". Arhiva de la Vatican a fost creată la începutul secolului al XVII-lea de papa Paul al V-lea.

Această arhivă a devenit accesibilă pentru cercetători şi experţi în diverse domenii ştiinţifice începând din 1881.

Ea conţine documente asociate administrării Bisericii Catolice din secolul al VIII-lea până în secolul al XX-lea, dispuse în rafturi cu o lungime totală de 85 de kilometri, inclusiv unele aflate într-un buncăr subteran, potrivit site-ului instituţiei.

Oamenii de ştiinţă pot să acceseze în prezent doar documentele redactate până la sfârşitul pontificatului lui Pius al XI-lea, în februarie 1939, dar şi un număr restrâns de documente mai recente.

Pe 2 martie 2020, materiale provenind din timpul controversatului mandat al papei Pius al XII-lea - cuprins între 1939 şi 1958 -, ce a acoperit perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, vor deveni la rândul lor disponibile spre consultare publică.

Papa Francisc a anunţat decizia la începutul acestui an, în speranţa că va contribui la reabilitarea numelui papei Pius al XII-lea, acuzat timp de decenii că nu a criticat Germania nazistă pentru comiterea Holocaustului.

Editor web: Cristina Tudor

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Miracole sau escrocherii: Care sunt noile reguli ale Vaticanului pentru recunoașterea fenomenelor supranaturale în era internetului

Angajații de la Vatican cer condiții mai bune de muncă și se plâng că sunt primiți prea mulți vizitatori în muzee

Papa Francisc a transmis un mesaj de Paște credincioșilor: „Domnul Înviat să-i mângâie pe cei aflaţi în încercare”

Papa Francisc denunță comerțul cu armament: „E groaznic să câștigi bani din moarte”

Partenerii noștri