Live

Preşedinta Slovaciei opreşte ajutorul militar pentru Ucraina

Data actualizării: Data publicării:
Zuzana Caputova opreşte ajutorul miliar pentru Ucraina. Foto: Profimedia

Preşedinta liberală a Slovaciei, Zuzana Caputova, o susţinătoare fermă a sprijinului militar pentru Ucraina în faţa agresiunii ruse, a sistat joi furnizarea de noi arme către Kiev, după ce câştigătorul alegerilor legislative desfăşurate sâmbătă, social-democratul Robert Fico, şi potenţialii parteneri ai acestuia într-o viitoare coaliţie de guvernare au respins continuarea ajutorului militar pentru Ucraina, relatează agenţia EFE.

„Toate partidele politice care astăzi negociază formarea guvernului ca urmare a mandatului (prezidenţial) sunt categoric împotriva acestor ajutoare”, a transmis preşedinta Zuzana Caputova prin intermediul purtătorului său de cuvânt, care a ţinut să precizeze că ea nu şi-a schimbat opinia proprie asupra necesităţii susţinerii militare a Ucrainei.

Însă, a continuat purtătorul de cuvânt, „să decidem în această situaţie asupra trimiterii de material militar nu ar fi un precedent bun în timpul schimbării de putere politică după nişte alegeri”. Totuşi, Zuzana Caputova a semnalat că este dispusă să continue sprijinul militar pentru Ucraina dacă viitorul guvern slovac va fi de acord.

Partidul Smer-SD, o formaţiune social-democrată de orientare conservatoare condusă de fostul premier Robert Fico, a obţinut circa 23% din voturi la alegerile de sâmbătă, în timp ce formaţiunea din care a provenit preşedinta Zuzana Caputova, partidul Slovacia Progresistă (PS), a obţinut puţin peste 17% din voturi, pe poziţia a treia plasându-se formaţiunea Hlas (Vocea), un partid moderat de stânga scindat din Smer-SD şi condus un alt fost premier, Peter Pellegrini, care i-a succedat lui Fico la conducerea guvernului în 2018.

Preşedinta ţării a încredinţat luni mandatul de formare a guvernului formaţiunii câştigătoare a alegerilor, partidul Smer-SD. Liderul acestuia negociază în prezent alcătuirea unei majorităţi cu partidul Hlas, care de asemenea se opune ajutorului militar pentru Ucraina, şi cu formaţiunea naţionalistă Partidul Naţional Slovac (SNS), notează EFE, citată de Agerpres.

Guvernele de centru-dreapta care au condus Slovacia după ce Rusia a declanşat războiul contra Ucrainei au susţinut fără rezerve Kievul cu arme şi muniţii, furnizând armatei ucrainene întreaga flotă slovacă de avioane de vânătoare MiG-29, singurul sistem antiaerian S-300 pare care-l avea Slovacia, 16 obuziere Zuzanna-2, 30 de vehicule de luptă ale infanteriei BVP-1, plus alte arme şi cantităţi substanţiale de muniţii.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"Absolut ridicol". Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: "Pură lăcomie!"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

UE a aprobat utilizarea profiturilor din activele rusești pentru finanțarea Ucrainei

Reacția Kremlinului după ce Zelenski a cerut țărilor NATO să intercepteze rachete rusești deasupra Ucrainei: „A alunecat în isterie”

Belgia, care deţine preşedinţia UE, vrea să înceapă negocierile de aderare cu Ucraina și R. Moldova în iunie

Germania trage un semnal de alarmă: Ucraina are nevoie foarte urgent de mai multă apărare aeriană. Situația s-a agravat

Partenerii noștri