Live

Preşedinţia ucraineană dezminte finalizarea unui proces de schimb de prizonieri cu Rusia

Data actualizării: Data publicării:
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei. Foto: president.gov.ua

Preşedinţia de la Kiev a dezminţit vineri finalizarea unui proces de schimb de prizonieri între Rusia şi Ucraina, anunţată în cursul dimineţii de anumite media ruse şi de un responsabil ucrainean, transmite Agerpres.

„Procesul vizând eliberarea persoanelor deţinute de cele două părţi continuă. Informaţia privind finalizarea sa nu corespunde realităţii”, a comunicat preşedinţia, într-un mesaj pe Facebook.

Un site de informaţii rusesc a anunţat vineri dimineaţă că în cursul nopţii ar fi avut loc un schimb de prizonieri între Rusia şi Ucraina, în care ar fi fost eliberat cineastul ucrainean Oleg Senţov, aflat în închisoare în Rusia. Site-ul a publicat ulterior o dezminţire, prezentându-le scuze cititorilor săi.

Şi noul procuror general ucrainean, Ruslan Riaboşapka, a postat vineri dimineaţă pe Facebook un mesaj conform căruia schimbul de prizonieri ar fi fost „finalizat”, iar Senţov s-ar afla în drum spre Ucraina.

„Nu este prima dată când vedem un haos informaţional provocat de (...) informaţii neconfirmate”, a subliniat preşedinţia de la Kiev, denunţând o „dezinformare” şi „un joc cu emoţiile societăţii”.

„Atunci când procesul de eliberare va fi finalizat, preşedinţia o va anunţa prin canale oficiale”, a adăugat aceasta.

Agenţia de presă rusă Interfax a transmis joi, citând o „sursă bine informată”, că Oleg Senţov, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru „terorism şi trafic de arme”, fusese transferat la Moscova din centrul de detenţie din Marele Nord rus, în cadrul unui 'schimb' de prizonieri cu Ucraina.

Vineri, avocatul lui Senţov, Dmitri Dinze, a declarat că nu deţine „nicio informaţie” despre acest presupus transfer.

La sfârşitul lunii iulie, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a propus Rusiei un schimb între Oleg Senţov şi jurnalistul ucraineano-rus Kirilo Vîşinski, judecat pentru „înaltă trădare” la Kiev, şi eliberat condiţionat, surprinzător, miercuri. 

Editor web: George Costiță

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Anamaria Prodan a spus de față cu Roland Gavril ce se va întâmpla dacă boxerul o va înșela! ”Toți sunt șmecheri”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ucrainenii au distrus vânătorul rusesc de mine Proiect 266-M Kovroveţ: "Încă o zi proastă pentru flota rusă de la Marea Neagră"

Zelenski: "Partenerii noștri se tem că Rusia va pierde acest război". Cum a argumentat liderul de la Kiev această declarație

Atac masiv al rușilor, explozii în Kiev și Crimeea. Apărarea aeriană ucraineană spune că a distrus toate dronele lansate

Războiul din Ucraina scoate la iveală defectele și slăbiciunile unora dintre cele mai sofisticate arme americane

Partenerii noștri