Live

Trump: „Nu am lucrat niciodată pentru Rusia”

Data publicării:
Foto: Guido Bergmann/Bundesregierung via Getty Images

Preşedintele american Donald Trump a dat luni asigurări că nu a „lucrat niciodată pentru Rusia”, după dezvăluirile făcute de New York Times privind lansarea, în 2017, a unei anchete a poliţiei federale americane (FBI) în acest sens.

Foto: Guliver/Getty Images

„Nu am lucrat niciodată pentru Rusia”, a declarat în grădina Casei Albe cel de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite.

„Îmi imaginez că cei care au lansat această anchetă au făcut-o pentru că l-am concediat pe (James) Comey”, fostul şef al FBI, „o decizie excelentă pentru ţara noastră", a mai spus Donald Trump.

Referindu-se totodată la informaţiile apărute sâmbătă în Washington Post potrivit cărora ar fi ascuns detalii referitoare la întrevederile sale cu preşedintele Vladimir Putin şi ar fi confiscat notiţele luate de interpretul său, Donald Trump a afirmat că aceste informaţii sunt false.

„Nu ştiu nimic despre asta, sunt multe ştiri false. A fost o întâlnire încununată de succes”, a spus el, făcând referire la summitul de la Helsinki din iulie 2018 cu Vladimir Putin.

La sfârşitul acestei întrevederi, Donald Trump a provocat nemulţumire, inclusiv în tabăra sa, pentru că a fost extrem de conciliant faţă de Vladimir Putin în timpul unei conferinţe de presă comune cu omul forte de la Kremlin, în special cu privire la problema amestecului rus în campania prezidenţială americană din 2016.

Donald Trump, care neagă categoric orice colaborare cu Moscova, critică în mod regulat ancheta procurorului special Robert Mueller pe care a numit-o o „vânătoare de vrăjitoare”.

Ancheta, care este încă în curs de desfăşurare, a condus la mai multe inculpări şi condamnări, în special ale unor foşti colaboratori ai preşedintelui Trump.

Sursa: Agerpres

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Biden îl ironizează pe Trump pentru datoriile adunate în urma proceselor: „Îmi pare rău, Don, nu te pot ajuta”

„Vor distruge ţara. Nu avem de ales”. Trump amenință că va face cea mai mare deportare de migranți dacă va câștiga alegerile 

Vladimir Putin nu vrea să atace NATO, dar vrea să o distrugă. Ce plănuiește președintele rus: „E un joc lung. El are un avantaj”

Economia Iranului e un dezastru după decenii de sancțiuni, iar Rusia ar putea avea aceeași soartă: „Un avertisment pentru Putin”

Partenerii noștri