Live

Un bărbat care a câștigat 185 de milioane de euro la loto a murit, la 8 ani de la revendicarea premiului

Data publicării:
Foto: arhivă GettyImages

Colin Weir, unul dintre câștigătorii premiului de 185 de milioane de euro oferit de cea mai mare loterie europeană, a murit la vârsta de 71 de ani, anunță The Guardian.

Weir, care a donat o bună parte din premiu pentru campania privind independența Scoției, a murit după o scurtă suferință, potrivit Mediafax.

Weir și soția sa, Chris, din Largs, în North Ayrshire, au revendicat marele premiu EuroMillions, în valoare de 185 de milioane de euro în vara anului 2011. Cei doi au anunțat că au decis să se despartă la începutul anului 2019, după 38 de ani de căsnicie.

Moartea lui Weir a fost confirmată de biroul avocatului său: “Cu adâncă durere anunțăm moartea lui Colin Weir în cursul zilei de azi, după o scurtă suferință. Cerem să fie respectată intimitatea familiei și a prietenilor în acest moment apăsător. Nu vom face alte comentarii în afara mulțumirilor sincere adresate personalului de la Spitalul Universitar Ayr pentru grija și atenția de care au dat dovadă”.

Cei doi au ajuns în topurile bogătașilor după ce au ridicat premiul. Weir, fost cameraman pentru televiziune și soția sa, fostă soră medicală la un spital psihiatric, au doi copii maturi.

Cuplul a fondat Fondul de Caritate Weir în 2013 și au donat o parte din sumă unui club de fotbal local. Cei doi soți au donat și pentru campania privind independența Scoției, în 2014. După ce votul a fost defavorabil, cei doi au finanțat Partidul Național Scoțian.

Editor web: C.T.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O insulă privată este scoasă la vânzare în Scoția. Are șapte locuințe, iar accesul se face cu barca sau elicopterul

Misterul unei crime a fost elucidat după 30 de ani. Mărturia unui copil de 4 ani i-a dat de gol pe autori

Scoțienii cer ajutorul NASA pentru a-l căuta pe monstrul din Loch Ness

Cum a reușit un căutător de comori să descopere o colecție rară de monede antice cu ajutorul unei recolte de morcovi

Partenerii noștri