Live

Un jurnalist rus a murit în apropierea frontului. Rușii îi acuză pe ucraineni că au folosit muniție cu dispersie

Data actualizării: Data publicării:
Un jurnalist rus a murit în apropierea frontului. Rușii îi acuză pe ucraineni că au folosit muniție cu dispersie. Foto: Profimedia

Un jurnalist corespondent de război al agenţiei de presă ruse RIA Novosti a fost ucis şi alţi trei jurnalişti au fost răniţi în urma unui atac ucrainean de artilerie aproape de linie frontului în provincia Zaporojie din sud-estul Ucrainei, a anunţat sâmbătă Ministerul rus al Apărării, potrivit agenţiilor Reuters şi AFP.

Jurnalistul Rostislav Juravlev a fost iniţial evacuat din zona atacului împreună cu ceilalţi colegi ai săi răniţi, printre care se numără şi un cameraman, dar a murit din cauza rănilor în drum spre spitalul de campanie din spatele frontului. Potrivit Ministerului rus al Apărării, armata ucraineană ar fi folosit în acest atac obuze cu dispersie.

Agenţia RIA Novosti a precizat că jurnalistul său a fost ucis în timp ce relata din zona satului Piatihatki, situat pe linia frontului. Armata ucraineană a anunţat în urmă cu o lună eliberarea acestui sat în timpul contraofensivei pe care a lansat-o la începutul lunii iunie pentru a încerca recuperarea teritoriilor ocupate de armata rusă.

Potrivit agenţiei TASS, ziariştii din grupul care a fost ţinta atacului de artilerie erau reporteri ai publicaţiei Izvestia şi agenţiei RIA Novosti, care pregăteau pe front relatări despre folosirea de către armata ucraineană a muniţiilor cu dispersie care au început să fie oferite Ucrainei de către SUA, mai notează Reuters și AFP, citate de Agerpres.

Eficiente în special în atacurile asupra trupelor aflate în tranşee, obuzele cu dispersie (sau cu fragmentaţie) explodează în aer deasupra unei ţinte, eliberând pe o arie extinsă zeci de submuniţii asemănătoare grenadelor.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Scholz temperează așteptările privind conferinţa asupra păcii în Ucraina din Elveția: „Nu vom negocia acolo sfârşitul războiului”

Hărți: Cum arată avansul rusesc în regiunea Harkov din nord-estul Ucrainei. Rușii au cucerit 10 localități în ultimele zile

Zelenski îi cere lui Blinken sisteme Patriot suplimentare pentru apărarea Harkovului

Budanov avertizează că rușii vor declanșa o nouă ofensivă. „Suntem la limită. Cu fiecare oră, situația devine tot mai critică”

Partenerii noștri