Live

Victorie uriașă pentru Donald Trump. Judecătoarea Amy Barrett a fost confirmată la Curtea Supremă

Data publicării:
Președintele Donald Trump anunță că Amy Coney Barrett este propunerea pentru locul vacant de judecător la Curtea Supremă Foto: Guliver/Getty Images

Cu opt zile înaintea alegerilor prezidențiale, preşedintele american, Donald Trump, a înregistrat o uriaşă victorie odată cu confirmarea magistratei conservatoare Amy Coney Barrett la Curtea Supremă a Statelor Unite, de acum poziţionată durabil şi solid la dreapta, potrivit Agerpres.

În pofida opoziţiei democraţilor în faţa unui proces considerat "ilegitim" atât de aproape de scrutinul prezidenţial, senatorii republicani, majoritari în camera superioară a Congresului, au votat toţi, cu o singură excepţie, pentru candidata aleasă de preşedinte.

Această catolică ferventă de 48 de ani, mamă a şapte copii şi opusă avortului, urmează să depună jurământul la Casa Albă.

Ea ar putea intra de marţi în templul Dreptului american, unde va ocupa locul rămas vacant după decesul judecătoarei progresiste şi feministe Ruth Bader Ginsburg, la 18 septembrie.

Curtea Supremă, arbitru al marilor subiecte de societate din Statele Unite, va număra astfel şase judecători conservatori din nouă, dintre care trei numiţi de Donald Trump.

Acest succes incontestabil este de natură să-i stimuleze pe alegătorii dreptei religioase care îi sunt recunoscători fostului om de afaceri că a desemnat, în cursul mandatului său, peste 200 de judecători fideli valorilor lor în ansamblul sistemului judiciar federal.

Indiferent de rezultatul alegerilor de la 3 noiembrie, acest bilanţ va fi durabil, deoarece sunt posturi "pe viaţă", iar Donald Trump a ales magistraţi în general tineri.

Editor : Iulia Iancu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Riabkov: Rusia va răspunde cu aceeaşi monedă la orice comportament nuclear ambiguu al Occidentului

Primul transport cu ajutor umanitar livrat prin portul artificial al SUA a ajuns în Fâșia Gaza

Un bărbat și-a transformat tatăl mort într-un chatbot. Clonele digitale care imită morții, o industrie de sute de miliarde de euro

Arma nucleară antisatelit a Rusiei ar fi „devastatoare” pentru întreaga planetă. Orbita joasă a Pământului nu ar mai putea fi folosită

Partenerii noștri