Live

Vladimir Putin spune că este convins că un dialog eficient este posibil cu SUA

Data actualizării: Data publicării:
Vladimir Putin spune că este „convins” că un dialog „eficient” este posibil cu Statele Unite ale Americii. Foto: Profimedia Images

Preşedintele rus Vladimir Putin s-a declarat joi „convins” că un dialog „eficient” este posibil cu Statele Unite ale Americii, în mesajul de felicitare de sfârşit de an trimis omologului său american Joe Biden, cu doar câteva ore înaintea unei convorbiri telefonice care va avea loc între cei doi lideri, transmite AFP.

„Sunt convins (...) că vom putea face progrese şi vom clădi un dialog ruso-american eficient, bazat pe respect reciproc şi pe luarea în considerare a intereselor naţionale ale fiecăruia”, i-a scris Putin lui Biden într-o telegramă, potrivit Kremlinului, pe fondul crizei ruso-occidentale din cauza tensiunilor privind Ucraina, conform Agerpres.

Biden şi Putin urmează să poarte o convorbire telefonică joi, în jurul orei 20:30 GMT, a doua discuţie de acest tip în mai puţin de o lună, aminteşte AFP.

Potrivit Casei Albe, preşedintele american doreşte să propună „o cale diplomatică” pentru ieşirea din criză.

La rândul său, Moscova şi-a făcut cunoscute cerinţele, vizând în principal un tratat care să interzică orice fel de extindere viitoare a NATO, îndeosebi către Ucraina.

Primele convorbiri între SUA şi Rusia sunt prevăzute să aibă loc la 10 ianuarie, la Geneva.

Occidentalii acuză Moscova că pregăteşte invazia Ucrainei, după ce Rusia a desfăşurat la frontiera comună zeci de mii de militari şi armament.

Pe de altă parte, Ministerul Afacerilor Externe rus a anunţat joi că viceministrul de externe rus Serghei Riabkov şi secretarul de stat adjunct al SUA, Wendy Sherman, vor conduce negocierile de securitate de la Geneva, transmite Reuters.

Rusia va purta apoi discuţii cu NATO, la Bruxelles, la 12 ianuarie, care vor fi urmate de o reuniune mai amplă, la care vor participa Rusia, SUA şi alte state europene, la 13 ianuarie, despre care MAE rus a anunţat că va avea loc la Viena.

„În timpul convorbirilor vom căuta să obţinem din partea americanilor garanţii juridice ferme pentru securitatea Rusiei, mai precis că NATO nu se va extinde către est şi că nu vor fi desfăşurate la graniţele noastre sisteme de armament care ameninţă Rusia”, a declarat joi purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, într-un briefing de presă.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Salarii de mii de dolari și pașapoarte rusești. Cum convinge Rusia cetățeni cubanezi să lupte pe frontul din Ucraina (BBC)

Șeful diplomației poloneze crede că Putin „nu e atât de nesăbuit” încât să atace o țară NATO

Rusia anunță că a mai cucerit o localitate din estul Ucrainei

"Drumul spre iad". Armata ucraineană face public un video cu zeci de tancuri rusești arse pe linia frontului în Donețk (VIDEO)

Partenerii noștri