Live

Xi Jinping merge în vizită în Ungaria, luna viitoare: „E în interesul nostru. China e mai puternică decât UE”

Data actualizării: Data publicării:
Șeful de cabinet al premierului ungar a precizat că evenimentul va avea loc în 8-10 mai. FOTO: Profimedia Images

Preşedintele Chinei, Xi Jinping, va face luna viitoare o vizită în Ungaria, a anunţat joi Gergely Gulyas, şeful de cabinet al premierului ungar, Viktor Orban, citat de Reuters.

Gulyas a precizat că evenimentul va avea loc în 8-10 mai.

El a declarat presei că este în interesul Ungariei să aibă relaţii economice bune cu cât mai multe ţări, iar China este una din marile puteri ale lumii, „mai puternică decât Uniunea Europeană”.

Ungaria consideră că este inutil să se traseze limite ideologice în domeniul economic şi „ne bucurăm de vizita de două zile a preşedintelui chinez”, a adăugat oficialul.

Reuters reaminteşte că în februarie, când un înalt oficial chinez s-a întâlnit la Budapesta cu Orban şi cu ministrul de Interne, Sandor Pinter, China s-a oferit să acorde Ungariei sprijin în problemele de securitate, în afara relaţiilor comerciale şi de investiţii.

Cooperarea ungaro-chineză mai strânsă are loc contextul încercărilor din ultimul deceniu ale Budapestei - sub conducerea lui Orban - de a-şi afirma independenţa faţă de puterile occidentale.

În mai, Xi urmează să se întâlnească şi cu omologul său francez Emmanuel Macron, la Paris.

Editor : B.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Doi copii au fost filmați în tribună și ce a urmat a devenit viral instant: peste 25 de milioane de vizualizări!

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Putin îl vizitează pe Lukașenko, după ce Rusia a început manevrele nucleare tactice cu Belarus

Bruxellesul dă ultimatum Ungariei în legătură cu legea de „protecţie a suveranităţii naţionale”

China a început exerciţii militare de „pedepsire” în jurul Taiwanului. Taipei acuză Beijingul de „provocări şi acţiuni iraţionale”

Marea Britanie acuză China că îi trimite Rusiei arme letale, ca să le folosească în Ucraina: „E timpul ca lumea să se trezească”

Partenerii noștri