Live

Femeie agresată sexual în liftul unui bloc în Sectorul 2 din București. Un bărbat a fost reținut

Data publicării:
Foto: GettyImages

Un bărbat bănuit că ar fi atins o femeie în zone intime în timp ce se aflau în liftul unui imobil din Sectorul 2 al Capitalei a fost reţinut pentru agresiune sexuală, a informat, marţi, Poliţia Capitalei.

La data de 18 august, Secţia 8 Poliţie a fost sesizată de către o femeie cu privire la faptul că, în timp ce se afla în liftul unui imobil din Sectorul 2, ar fi fost atinsă în zone intime de către un bărbat necunoscut.

"Poliţiştii au demarat cercetările, iar în urma activităţilor desfăşurate, în colaborare cu Secţia 4 Poliţie, au reuşit identificarea bărbatului bănuit de săvârşirea faptei. Marţi, acesta a fost depistat de poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului - Secţia 8 pe o stradă din Sectorul 2 şi a fost condus la sediul secţiei în vederea continuării cercetărilor", se precizează într-un comunicat al Poliţiei Capitalei, citat de Agerpres.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzaţia de agresiune sexuală.

Cercetările sunt continuate de către Secţia 8 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Faimosul iluzionist David Copperfield este acuzat de violenţă sexuală de 16 femei

Tinerii care au omorât în bătaie un bărbat lângă parcul Crângași din București au fost arestați preventiv

Un medic din București, cercetat după ce ar fi uitat o compresă în abdomenul unei paciente. Femeia a făcut septicemie și a murit

Prognoza meteo pentru București. Urmează două zile cu vreme rece, vânt și ploaie

Partenerii noștri