Live

Menajeră recrutată din Belgia, vândută cu 5.000 de lei la Satu Mare pentru relații sexuale. Clientul, un investigator sub acoperire

Data publicării:
Credit foto: Guliver/Getty Images

O femeie recrutată din Belgia și adusă în România pentru menaj a fost vândută, la propriu, de "patronul" ei. Victima a fost salvată după ce clientul care s-a oferit să o cumpere cu 1.000 de euro s-a dovedit a fi un investigator DIICOT sub acoperire. Luni, bărbatul acuzat de trafic de persoane a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, scrie Presa SM.

Totul a început în luna ianuarie 2023. Bărbatul o cunoscuse pe femeie în Belgia și i-a propus acesteia să vină în România, unde urma să aibă grijă de copilul și de părinții lui. Femeia l-a crezut pe cuvânt, însă odată ajunsă în Boinești, județul Satu Mare, bărbatul a obligat-o să presteze servicii sexuale pentru diferite persoane. 

"Întrucât a considerat că nu poate obține venituri suficiente, a decis să o transfere contra sumei de 1.000 de euro, persoana vătămată fiind indusă în eroare că urmează să fie dusă înapoi în Belgia", anunța DIICOT la începutul lunii aprilie.

Bărbatul a fost prins în flagrant pe 5 aprilie, în clipa în care a vrut să o vândă pe femeie cu 5.000 de lei unui investigator DIICOT sub acoperire. A fost reținut pe loc și arestat a doua zi pentru 30 de zile. Trimis în judecată pentru trafic de persoane, luni, 3 iulie 2023, bărbatul din Satu Mare și-a aflat sentința: 3 luni de închisoare cu suspendare. 

Editor : Izabela Zaharia

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"Absolut ridicol". Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: "Pură lăcomie!"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un copil de 3 ani a murit într-un accident rutier în Satu Mare

Infirmier din Satu Mare condamnat la 1 an și 4 luni de închisoare, pentru că a opărit o pacientă. Femeia a decedat după o lună

UDMR Satu Mare: Discursul lui George Simion instigă la ură interetnică

Ciolacu: România este una dintre țările sursă al traficului de persoane din Europa. 500 de români sunt anual victime

Partenerii noștri