Live

O tânără de 25 de ani a murit după ce mașina în care se afla s-a izbit violent de un alt autoturism

Data actualizării: Data publicării:
În accident au fost implicate două autoturisme, iar tânăra decedată a rămas încarcerată. Foto: ISU Botoșani

O tânără în vârstă de 25 de ani a murit, duminică, în urma unui accident rutier produs pe drumul european E 85, pe raza localităţii Vlădeni, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani.

Potrivit acestora, în accident au fost implicate două autoturisme, iar tânăra decedată a rămas încarcerată.

"La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani, cu o autospecială de descarcerare, una de stingere cu apă şi spumă şi două ambulanţe SMURD, din care şi cea de terapie intensivă mobilă, dar şi o ambulanţă de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean. Ajunşi la faţa locului, aceştia au constatat că într-unul dintre autoturisme, pe scaunul din dreapta şoferului, o femeie era încarcerată. Acesta a fost scoasă din maşină de pompieri şi predată echipajelor medicale, care au început imediat manevrele de resuscitare. Din nefericire, eforturile au fost zadarnice, fiind declarat decesul", au precizat oficialii ISU.

La Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati au ajuns şi şoferii celor două autoturisme.

Accidentul s-a produs ca urmare a intrării pe contrasens a unuia dintre autoturisme.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ministerul Apărării anunţă după patru luni că a găsit o dronă prăbușită într-o localitate din Botoşani

Un bărbat din Brașov a fost reținut, după ce a provocat un accident rutier. Victima din cealaltă mașină era chiar fiul său

16 morți după ce un autobuz a căzut într-o prăpastie adâncă de o sută de metri, în Peru

Doi adulţi şi doi copii, răniţi într-un accident rutier în Teleorman

Partenerii noștri