Live

Polițiști reținuți pentru că se ocupau cu afaceri imobiliare în timpul programului și foloseau autospecialele în interes personal

Data publicării:
Angajatul unei primării din Constanța a fost reţinut pentru plăţi nelegale de peste 2 milioane lei din conturile instituţiei

Doi agenţi din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare au fost reţinuţi pentru operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, ei construind imobile pe care le vindeau, obţinând astfel profit, informează, miercuri, un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare.

Potrivit sursei citate, cei doi poliţişti sunt acuzaţi de efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană şi delapidare.

"În perioada 2020-2022 au construit în vederea vânzării, în nume personal, mai multe imobile pe raza judeţului Satu Mare şi au obţinut foloase patrimoniale necuvenite, constând în diferenţa dintre suma cu care înstrăinau aceste imobile şi suma declarată ca fiind valoarea pe care o avea imobilul după construire, acte incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care aceştia o îndeplineau. De asemenea, în perioada de referinţă, aceştia au administrat, în fapt, societăţi comerciale şi au desfăşurat activităţi în numele acestora precum cumpărarea de materiale de construcţii; angajarea de personal şi coordonarea acestuia; încheierea de contracte cu diferite societăţi având ca obiect comercializarea şi vânzarea de materiale de construcţii în vederea construirii şi vânzării imobilelor. Totodată, în scopul efectuării activităţilor anterior menţionate, persoanele în cauză, au efectuat deplasări cu autospecialele de poliţie cu care erau planificaţi în serviciul de patrulare şi s-au deplasat, în timpul programului de serviciu, fie la depozite de materiale de construcţii, fie la imobilele aflate în construcţie", precizează sursa citată de Agerpres.

În acest caz, au fost puse în executare un număr de patru mandate de percheziţie domiciliară, emise de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Satu Mare, cei doi poliţişti fiind reţinuţi pe o durată de 24 de ore.

Ca urmare a faptului că persoanele în cauză au calitatea de agenţi de poliţie în cadrul IPJ Satu Mare, urmărirea penală a fost efectuată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare, cu sprijinul Direcţiei Generale Anticorupţie.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Doi copii și doi adulți au ajuns la spital, după ce un șofer de camion le-a tăiat calea în trafic, în Satu Mare

Percheziții în Satu Mare după ce Poliția a primit sesizări că 350 de familii de albine ar fi murit din cauza pesticidelor

Un nou-născut a fost găsit mort pe un teren din Satu Mare. Mama bebelușului, o fată de 16 ani, a fost transportată la spital

Două camioane care veneau din Germania și urmau să ajungă în Sălaj și Vrancea au fost întoarse din drum, la graniță

Partenerii noștri