Live

Video&Foto Remorcă plină cu lemne, răsturnată pe trotuar. Patru oameni au ajuns la spital

Data actualizării: Data publicării:
Lemnele căzute din camion au rănit, în total, 4 persoane. Sursa foto: ISU Iași

Accident grav, miercuri dimineață, în Pașcani. Patru oameni au ajuns la spital, după ce o remorcă încărcată cu lemne, care trecea prin zonă, s-a răsturnat, iar lemnele s-au împrăștiat pe trotuar și i-au rănit. Accidentul a avut loc chiar la ieșirea din oraș, într-o zonă în care lumea așteaptă microbuzul. Din primele informații, sistemul de prindere al buștenilor s-ar fi desfăcut în mers. Poliția anchetează cazul.

Accidentul a avut loc în jurul orei 11:30, la ieșire din Pașcani, spre Motca. Apelul la 112 anunța un accident grav: un camion încărcat cu bușteni s-a răsturnat, iar mai mulți pietoni au fost prinși sub lemnele căzute.

Imediat, la locul accidentului au ajuns mai multe echipaje medicale, dar și de poliție și pompieri. Două femei, de 35 și 65 de ani, au fost grav rănite, iar alte două persoane au suferit răni ușoare, dar și atac de panică. Cei patru pietoni au fost transportați la spital, unde li se fac mai multe investigații medicale. 

Din primele informații, sistemul de prindere al buștenilor în camion s-ar fi desfăcut în mers, astfel că trunchiurile de copaci s-au prăbușit, iar sub greutatea lor, remorca s-a răsturnat. O altă posibilă cauză ar putea fi neadaptarea vitezei la condițiile de drum, scrie presa locală. 

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările și cauzele care au dus la producerea accidentului.

 

Editor : Izabela Zaharia

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bărbat din Brașov a fost reținut, după ce a provocat un accident rutier. Victima din cealaltă mașină era chiar fiul său

16 morți după ce un autobuz a căzut într-o prăpastie adâncă de o sută de metri, în Peru

Doi adulţi şi doi copii, răniţi într-un accident rutier în Teleorman

VIDEO. O mașină în care se aflau 7 femei s-a răsturnat pe Podul Basarab din București

Partenerii noștri