Live

General Motors va închide unul dintre cei mai vechi constructori de mașini din lume, înființat în 1856

Data publicării:
Foto: Morne de Klerk/Getty Images

Compania americană General Motors a anunțat că va închide constructorul australian Holden, pe măsură ce iese de pe mai multe piețe.

General Motors va reduce treptat operațiunile Holden în Australia și Noua Zeelandă până la finalul anului. Totodată, compania americană a anunțat că Great Wall Motors va cumpăra fabrica sa din Thailanda.

Anunțul vine la trei ani după ce General Motors a oprit producția în Australia.

"Am spus de multe ori că vom face ceea ce trebuie, chiar dacă este greu, iar acum este unul dintre acele momente", a spus Mary Barra, CEO GM, într-un comunicat postat pe site-ul companiei americane.

În comunicat nu se specifică câte locuri de muncă vor fi eliminate, însă numărul acestora ar putea ajunge la 600.

"Sunt dezamăgit, însă nu surprins. Dar sunt supărat, cum probabil sunt mulți australieni", a comentat premierul australian Scott Morrison decizia General Motors.

Prin decizia luată, General Motors va încheia existența de 160 de ani a companiei Holden. Înființată în 1856, compania Holden a produs inițial șei, iar în 1908 a trecut la producția de autovehicule. Compania Holden a fost cumpărată de General Motors în 1931, pornind o colaborare care a durat 89 de ani.

La finalul anului 2013, Holden a anunțat că va opri producția în Australia, urmând să importe vehicule produse în alte țări. În urma acestei decizii, care a intrat în vigoare în 2017, aproape 3.000 de australieni și-au pierdut locurile de muncă.

Editor web: Vlad Mironescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Presa rusă: Audi și General Motors au oprit livrarea de mașini către Rusia, ca protest față de invazia din Ucraina

După 90 de ani, General Motors pierde prima poziție pe piața auto din SUA

Trei giganți industriali au anunțat că se sparg în companii mai mici. Vor dispărea conglomeratele ca model de afacere?

„Atentat” la supremația Tesla. Bateria revoluționară pe care o pregătește General Motors

Partenerii noștri