Live

Noul combustibil revoluționar. Cum ne vom putea încălzi cu lumina lichidă a soarelui

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Guliver/GettyImages

Oamenii de știință din Suedia au creat un fluid numit combustibil solar termic, care poate stoca energia din razele solare timp de aproape două decenii și o poate elibera sub formă de căldură, relatează CNN.

Lichidul este de fapt o moleculă dezvoltată de cercetătorii de la Universitatea de Tehnologie Chalmers din Suedia.

Această moleculă este compusă din carbon, hidrogen și azot, iar atunci când este atinsă de lumina soarelui, face ceva neobișnuit: legăturile dintre atomii săi sunt rearanjate și se transformă într-o nouă versiune energetică, numită izomer.

Combustibilul termic solar este ca o baterie reîncărcabilă, dar în loc de electricitate, este încărcată cu lumină solară și eliberează căldură la cerere, spune Jeffrey Grossman, un inginer care lucrează cu astfel de materiale la MIT (Massachusetts Institute of Technology), potrivit NBC.

Energia solară este astfel captată între legăturile chimice puternice ale izomerului și rămâne acolo chiar și atunci când molecula se răcește până la temperatura camerei.

Când e nevoie de căldură, noaptea sau în timpul iernii, fluidul este pur și simplu atras printr-un catalizator care readuce molecula la forma sa originală, eliberând energia sub formă de căldură.

Energia acestui izomer poate fi acum stocată până la 18 ani”, spune cercetătorul Kasper Moth-Poulsen, de la Universitatea Chalmers.

nd venim să extragem energia și să o folosim, obținem o creștere a căldurii chiar mai mare decât am îndrăznit să sperăm,” adaugă el.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Sebastian Burduja spune că ucrainenii au plătit de fiecare dată când au primit energie din România: Nu au fost făcute discounturi

Burduja: Eurostat confirmă că românii plătesc printre cele mai mici preţuri la energie din Uniunea Europeană

(P) Comunitățile de energie, soluție pentru costuri mai mici în tranziția energetică

Valul ucigaș de căldură care a lovit Africa în aprilie este cauzat de schimbările climatice provocate de om

Partenerii noștri