Live

Grecia a înregistrat „niveluri record” de emisii de dioxid de carbon pentru luna iulie, din cauza incendiilor de vegetație

Data publicării:
Grecia a înregistrat „niveluri record” de emisii de dioxid de carbon pentru luna iulie, din cauza incendiilor de vegetație. FOTO: Profimedia Images

Grecia a înregistrat cele mai mari emisii de dioxid de carbon de la incendiile forestiere din ultimele două decenii pentru luna iulie, a declarat miercuri observatorul european Copernicus, în condiţiile în care ţara se confruntă încă cu mai multe focare active, relatează AFP, citată de Agerpres.

Pe baza datelor oferite de Serviciul de monitorizare a atmosferei al Copernicus (GFAS), „emisiile de la aceste incendii au fost cele mai mari pentru această perioadă în Grecia din ultimii 21 de ani”, potrivit unui comunicat al serviciului.

Începând cu 17 iulie, mai multe incendii au afectat în principal Attica, regiunea Atenei, şi insula Rodos, iar „emisiile de la aceste incendii au atins niveluri record”, „cu un total de o megatonă de emisii de dioxid de carbon între 1 şi 25 iulie, aproape dublul cantităţii record din iulie 2007”, conform aceleiaşi surse.

Mark Parrington, om de ştiinţă în cadrul Copernicus, a remarcat că "actualul val de căldură care afectează Grecia şi Marea Mediterană a crescut riscul de incendii de vegetaţie, ceea ce se reflectă în intensitatea mare a incendiilor de vegetaţie din jurul Mediteranei".

Copernicus „va continua să monitorizeze îndeaproape emisiile provenite de la incendii şi efectele potenţiale asupra calităţii aerului în regiune, deoarece mai sunt încă câteva săptămâni până la sfârşitul verii”, a adăugat el.

În ultimele săptămâni au avut loc incendii majore în ţările din bazinul mediteranean, din Portugalia până în Grecia, trecând prin Spania, Italia şi Algeria.

La sfârşitul lunii iunie, emisiile de dioxid de carbon de la incendiile istorice din Canada au depăşit deja recordul naţional anual, potrivit Copernicus, poluând aerul şi alimentând încălzirea globală.

Editor : Bianca Chirilă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Englezii l-au descoperit pe ”românul care e atât de bogat încât a uitat că are una dintre cele mai tari mașini din istorie”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum arată Mammoth, cel mai mare „aspirator” de poluare din lume, care transformă dioxidul de carbon din aer în piatră

Cel mai cald aprilie din istorie. Din iunie 2023, fiecare lună a stabilit un record de temperatură

Francezii au intrat în Cartea Recordurilor cu o baghetă mai lungă decât un teren de fotbal

De ce își aruncă grecii oalele pe geam de Paște. Cele mai ciudate tradiții în jurul lumii

Partenerii noștri