Live

Meta a lansat Threads, rivalul Twitter. Zuckerberg: Peste cinci milioane de conturi au fost create în doar patru ore

Data publicării:
Peste 100 de milioane de conturi au fost create în mai puțin de cinci zile pe aplicația Threads. Profimedia Images

Mark Zuckerberg, șeful Meta, a declarat că aplicația Threads, recent lansată de companie, își propune să surclaseze Twitter. Zuckerberg a anunţat că cinci milioane de conturi au fost create pe noua reţea socială în patru ore. Printre primii se numără Richard Branson, potrivit BBC.

Experții spun că Threads ar putea atrage utilizatorii Twitter nemulțumiți de recentele modificări aduse platformei.

Postările de pe Threads pot avea 500 de caractere, faţă de 280 pentru majoritatea utilizatorilor Twitter, şi pot fi postate videoclipuri de până la cinci minute, în timp ce o postare poate fi partajată ca link pe alte platforme. Utilizatorii pot să dea unfollow, să blocheze, să restricţioneze sau să raporteze alte persoane. De asemenea, utilizatorii pot filtra răspunsurile care conţin anumite cuvinte.

Zuckerberg a anunţat că cinci milioane de conturi au fost create pe noua reţea socială în patru ore.

Când a fost întrebat pe Threads dacă aplicația va fi „mai mare decât Twitter”, Zuckerberg a spus: „Va dura ceva timp, dar cred că ar trebui să existe o aplicație de conversații publice cu peste un miliard de persoane pe ea. Twitter a avut oportunitatea de a face acest lucru, dar nu a reușit. Să sperăm că o vom face noi”.

Concurenții au criticat cantitatea de date pe care ar putea să o folosească aplicația. Acestea ar putea include date despre sănătate, date financiare și de navigare legate de identitatea utilizatorilor, potrivit Apple App Store.

Threads poate fi descărcată în prezent în peste 100 de țări, inclusiv în Marea Britanie, dar nu și în UE, din cauza unor probleme de reglementare.

Lansarea Threads intervine la doar patru luni după primele ecouri despre proiect şi la doar câteva zile după un nou episod la Twitter, din care reţeaua socială a ieşit slăbită.

Sâmbătă, acţionarul majoritar Elon Musk a anunţat introducerea, oficial cu titlu provizoriu, a unei limitări a numărului de mesaje care pot fi vizualizate pe cont pe zi, ceea ce a luat prin surprindere utilizatorii, agenţii de publicitate şi dezvoltatorii.

Editor : Bianca Chirilă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Spune-mi cât de lungă e parola ta, ca să-ți spun dacă e sigură. Experții au dezvăluit un truc care ne protejează conturile de hackeri

Proprietarul chinez al TikTok sfidează SUA și anunță că nu are de gând să vândă aplicația. Guvernul american vrea să o interzică total

Senatul american a adoptat legea prin care TikTok va putea fi interzis total în SUA

Utilizatorii site-urilor de știri din SUA sunt tot mai neimplicați pe rețelele sociale. Care este motivul

Partenerii noștri