Live

NASA a descoperit un Super-Pământ „aproape” de Terra

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Getty Images

După un an de explorare în spațiu, NASA a descoperit exoplanete noi, aflate la 31 de ani lumină - adică relativ aproape în termeni astronomici - de Pământ. Exoplanetele, care sunt planete ce orbitează în jurul altor stele decât soarele, au fost localizate în jurul stelei GJ 357, din constelația Hydra, relatează CNN.

GJ 357 este cu 40% mai rece și de trei ori mai mică decât Soarele. O analiză a trei planete din această constelație a fost publicată în această săptămână în Astronomy & Astrophysics.

Prima dintre aceste planete este cu 22% mai mare și 80% mai masivă decât Pământul, iar NASA spune despre ea că este un Super-Pământ. Se estimează că are o temperatură de 490 grade Fahrenheit, adică peste 250 grade Celsius. Aceste date nu sunt însă relevante pentru efectele climatice ale atmosferei de pe planetă, în cazul în care există una.

„Noi descriem planeta GJ 357 b ca fiind un „Pământ fierbinte””, a declarat Enric Palle, astrofizician. „Deși nu poate găzdui viața, este notabil că este a treia cea mai apropiată exoplanetă cunoscută și una dintre cele mai bune din punctul de vedere al structurii geologice pe care o putem analiza cu scopul de a stabili dacă are atmosferă sau nu”, mai spus Pallé.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum arată viața pe Stația Spațială Internațională: „Am avut o pereche de pantaloni timp de trei luni”

Un asteroid de mărimea unui zgârie-nori, „potențial periculos”, se apropie de Pământ. Va ajunge marți la cea mai mică distanță

Rusia a lansat capsula Soiuz MS-26 către Staţia Spaţială Internaţională. Când se vor întoarce astronauții înapoi pe Pământ

Capsula Starliner va reveni pe Pământ, dar fără astronauții Butch Wilmore și Suni Williams. Ce a decis NASA în privința lor

Partenerii noștri