Live

De ce nu a primit Stephen Hawking premiul Nobel. Explicațiile lui C. T. Popescu

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Guliver/GettyImages

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a explicat, la Digi24, că mesajul pe care fizicianul Stephen Hawking, care a murit miercuri, ni l-a transmis prin teoriile lui este în primul rând despre importanța gândirii omenești. 

În cartea lui, Scurtă istorie a timpului, (Stephen Hawking n.r.) analizează conceptul de Dumnezeu, în paralel cu evoluția ideii științifice despre univers de-a lungul mileniilor”, explică jurnalistul Cristian Tudor Popescu.

Dumnezeu poate există, dar nu am nevoie de această ipoteză pentru a explica universul așa cum îl cunoaștem. El nu spune Dumnezeu nu există, el spune: Poate există, poate nu există, dar deocamdată nu există nimic în ceea ce ne înconjoară că să aibă nevoie de ipoteza Dumnezeu”, adaugă jurnalistul referitor la cartea fizicianului.

Cristian Tudor Popescu a explicat de asemenea de ce omul de știință Stephen Hawking nu a primit premiul Nobel și de ce e imposibil ca teoriile lui să fie confirmate: „Omul acesta nu a luat premiul Nobel pentru fizică. Pentru că niciuna dintre teoriile lui nu are nicio confirmare și sunt și șanse mici să aibă pentru că viața găurilor negre e de miliarde de ani. Șansele de a trăi o explozie a unei găuri negre, momentul în care radiația Hawking, pe care a descoperit-o teoretic, își va face efectul, practic nu avem nicio șansă.”

Pentru ce e mare omul acesta și merită să ni-l amintim? Pentru monumentul pe care l-a ridicat gândirii. Nu există premiul Nobel pentru gândire. Există premiul Nobel pentru pace, fizică, medicină, literatură, nu există premiul Nobel pentru gândire. Credincioșii spun că Dumnezeu e în cer. Acum vin eu și întreb: Unde e? La 5 kilometri în cer înălțime, la 10? În stratosferă? Dincolo de centura de radiații? În afara sistemului solar? În galaxie? În metagalaxie? Unde e Dumnezeu? Dumnezeu e o soluție comodă”, explică jurnalistul.

Ce putem spune aici e că necredincioșii s-au apropiat de Dumnezeu nu cu ajutorul credinței, nu stând și rugându-se intens, ci s-au ridicat cu ajutorul gândirii, nu cu ajutorul credinței. Până acum credința nu a mișcat un fir de păr, în schimb gândirea te poate apropia de Dumnezeu. De fapt asta spune Stephen Hawking: Ca să putem spera că aflăm ceva de Dumnezeu nu putem să nu gândim. Nu există altă cale spre Dumnezeu decât gândul omenesc”, precizează jurnalistul.

Aflat în această carcasă, în corpul lui, ca într-o închisoare, nu i-a mai rămas decât creierul. Ne-a spus așa: că omul e om doar dacă gândește. A gândi înseamnă să înțelegi ce nu-ți convine și să te gândești la lucruri care nu te interesează în mod direct. Stephen Hawking vrea să înfigă în om - fără a mai putea fi scos de acolo - instinctul de a gândi”, încheie Cristian Tudor Popescu.


Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cei mai importanți cosmologi se întâlnesc la Londra ca să pună la îndoială ceea ce știm despre univers

Voyager-1 a transmis un semnal surpriză îmbucurător spre echipa de la NASA, după patru luni de „tăcere”

Cea mai veche galaxie „moartă” a fost descoperită cu ajutorul telescopului James Webb

O „enigmatică” gaură neagră supermasivă a fost descoperită: „Dă peste cap ce știam. E ca în problema cu oul sau găina”

Partenerii noștri