Live

Video Imagini virale cu aterizarea comică a unui albatros regal

Data publicării:
Albatroşii regali sunt printre cele mai mari păsări marine din lume şi ajung frecvent să trăiască peste 40 de ani. Foto: Captură video/Twitter

O înregistrare surprinsă de camera de luat vederi a unei rezervaţii naturale din Noua Zeelandă în care apare un albatros regal aterizând cu ciocul înfipt în pământ a devenit virală, informează Reuters miercuri, potrivit Agerpres.

În imaginile surprinse la Taiaroa Head Nature Reserve din Dunedin, de pe Insula de Sud a Noii Zeelande, apare un albatros care aterizează cu ciocul în pământ, dând apoi neputincios din picioare, înainte ca, într-un final, să reuşească să se redreseze sub privirile unui pui.

Videoclipul a fost vizionat de peste 660.000 de ori după ce a fost publicat sâmbătă, numeroşi utilizatori de pe Twitter aducând în discuţie experienţe similare petrecute la schi sau încercând să-şi imagineze gândurile din mintea albatrosului în acele momente.

„Deşi pentru un albatros zborul este în mare parte lipsit de efort, aterizarea poate fi puţin mai dificilă”, este comentariul ironic care însoţeşte videoclipul publicat pe contul de Twitter al Royal Albatross Cam.

Royal Cam, după denumirea sa prescurtată, este un flux livestream non-stop care transmite imagini de la cuibul unui albatros în timpul sezonului de împerechere şi a fost instalată în 2016 de Departamentul de Conservare din Noua Zeelandă (DOC) în colaborare cu Laboratorul pentru Ornitologie al Universităţii Cornell.

Albatroşii regali sunt printre cele mai mari păsări marine din lume şi ajung frecvent să trăiască peste 40 de ani, potrivit paginii de internet a DOC. Exemplarele acestei specii sunt considerate ca fiind ''în pericol'', conform DOC.

„Din fericire pentru albatrosul care a făcut tumbe, redresarea a fost rapidă, iar singurul spectator a fost un pui”, se mai poate citi pe contul de Twitter al Royal Cam.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

A văzut cum a apărut în public la Miami și a întrebat-o direct: ”Ești bolnavă?”. Răspunsul dat imediat de model

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un berbec a fost omorât de poliţiști după ce ar fi ucis un cuplu de vârstnici în Noua Zeelandă

Banii cheltuiți pentru uciderea unui mic mamifer care a invadat Noua Zeelandă au provocat revoltă: „Ce au folosit? Rachete?”

Românul Paul Georgescu a traversat strâmtoarea Cook din Noua Zeelandă, înotând o distanță de 29 de kilometri în 9 ore

O creatură misterioasă și 100 de posibile specii noi, descoperite de cercetători la aproape 5.000 de metri adâncime

Partenerii noștri