Live

Video&Foto Emmanuel Macron a jucat un meci în scop caritabil cu fotbaliști celebri. Președintele Franței a dat chiar gol din penalty

Data actualizării: Data publicării:
Emmanuel Macron a jucat miercuri într-un meci în scopuri caritabile. FOTO: Profimedia Images

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a jucat miercuri într-un meci în scopuri caritabile, alături de foste glorii ale fotbalului francez şi mondial, reuşind să transforme o lovitură de la 11 metri, informează presa din Hexagon, citată de Agerpres.

Meciul respectiv, organizat de Variete Club de France (VCF) şi dedicat susţinerii operaţiunii „Pieces jaunes”, sponsorizată de soţia preşedintelui francez, Brigitte Macron, a avut loc la Plaisir, în regiunea Ile-de-France.

Emmanuel Macron a evoluat pentru echipa VCF Vendroux, cu numărul 3 pe spate, alături de Marcel Desailly, Didier Deschamps, Didier Drogba, Laurent Blanc şi Eden Hazard, între alţii. Adversara lor a fost o selecţionată antrenată de celebrul tehnician francez Arsene Wenger, care a avut în componenţă vedete precum Samuel Eto'o, El Hadji Diouf şi Daniel van Buyten.

Echipa preşedintelui francez s-a impus în final cu scorul de 5-3, graţie unui hat-trick reuşit de Robert Pires în prima repriză şi a unui penalty transformat chiar de Macron în repriza secundă.

Meciul a permis colectarea sumei de 57.500 de euro în profitul operaţiunii „Pieces jaunes”, care are ca scop îmbunătăţirea condiţiilor de spitalizare a copiilor şi adolescenţilor.

Editor : B.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Macron, Scholz și Meloni consideră „inadecvat” demersul Kosovo de a adera la Consiliul Europei

FIFA a stabilit gestul prin care fotbaliștii vor putea denunţa comportamentele rasiste

Forbes: Cristiano Ronaldo este cel mai bine plătit sportiv al planetei. Cât câștigă fotbalistul

Macron a declarat stare de urgență în Noua Caledonie. Doi morți și un jandarm rănit în urma unor revolte

Partenerii noștri