Live

Galerie Foto Sicriul cu trupul lui Pele a fost adus la stadionul din Santos. Brazilienii au îngenunchiat la trecerea cortegiului

Data actualizării: Data publicării:
Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Pele a fost adus la stadionul Vila Belmiro din Santos. FOTO: Profimedia Images

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Pele a fost adus la stadionul Vila Belmiro din Santos, unde va fi ţinut un priveghi de 24 de ore până la înmormântarea de marţi.

Cortegiul funerar, care a parcurs 80 de kilometri în două ore, a fost escortat de Poliţia Militară pe traseul de la spitalul Albert Einstein din Sao Paulo la stadion.

Pe stadionul Vila Belmiro, unde a marcat 288 din cele 1.282 de goluri ale sale, Pele, care a murit, joi, la 82 de ani, va primi ultimele omagii de la familie, public şi autorităţi.

Încă de duminică seară, mai mulţi fani s-au adunat în faţa stadionului, așteptând să îi poată aduce un omagiu lui Pele.

Sicriul "Regelui" a fost așezat în centrul stadionului la ora locală 10.00. Au fost amenajate două corturi mari, unul pentru rude, altul pentru oficialităţi.

Un traseu, care să protejeze iarba, va permite publicului să se apropie de centrul terenului. În tribune au fost puse steaguri şi bannere care poartă imaginea triplu-campionului mondial.

Sunt aşteptate celebrităţi, precum preşedintele Lula care a preluat mandatul duminică, 1 ianuarie, la Brasilia, sau Neymar, suspendat la meciul cu Lens. După 24 de ore de priveghi, sicriul Regelui va fi apoi transportat la Necropola Memorială Eucumênica, un cimitir vertical.

 

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Madonna a dat un concert gratuit pe cea mai cunoscută plajă din Brazilia. 1,6 milioane de oameni au venit să o vadă

"Dezastru istoric" în Brazilia. 57 de morți și sute de dispăruți din cauza inundațiilor. Barajele sunt monitorizate ca să nu cedeze

Un baraj s-a rupt în Brazilia, deja afectată de inundații masive. 30 de morți după ce un val de doi metri a acoperit casele

Cinci morți în Brazilia, unde sunt furtuni și inundații. Apa a ajuns la acoperișuri, iar oamenii s-au trezit în mijlocul unui lac

Partenerii noștri