Live

VIDEO Un hoț de portofele a fost prins în flagrant de polițiști, în București

Data publicării:
Bărbat prins în flagrant de poliţiştii Capitalei, imediat după ce a furat un portofel din rucsacul unei tinere

Poliţiştii de la Brigada de Poliţie pentru Transportul Public au prins în flagrant, vineri în jurul orei 10.00, un bărbat, în vârstă de 62 de ani, imediat după ce a sustras un portofel cu acte, carduri şi bani, din rucsacul unei tinere, în vârstă de 19 ani. Fapta a avut loc într-un tren, care era staţionat într-o gară, din Sectorul 1.

„Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Brigada de Poliţie pentru Transportul Public, în colaborare cu Biroul de Poliţie Transporturi Feroviare Gara de Nord şi Poliţia Transporturi Feroviare Roşiori de Vede Nord, au organizat acţiuni pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, cu precădere pentru prevenirea şi combaterea furturilor din buzunare, genţi şi poşete, în staţiile şi mijloacele de transport în comun, precum şi în trenurile de călători. Bănuitul a fost imobilizat şi condus la audieri, iar în baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore. Ulterior, faţă de cel în cauză a fost dispusă măsura arestului preventiv, pentru 30 de zile”, arată comunicatul de presă al Poliţiei Capitalei.

De asemenea, prejudiciul creat prin săvârşirea faptei a fost recuperat şi predat persoanei vătămate.

Cercetările sunt continuate de către Brigada de Poliţie pentru Transportul Public, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

Poliţia Capitalei mai precizează că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Se schimbă vremea în București. ANM anunță ploi și temperaturi minime de 7 grade

Un om a murit iar altul a fost rănit după ce o mașină a fost izbită de trenul Budapesta - București

56 de candidați sunt înscriși în bătălia electorală pentru primăriile Bucureștiului. Cine sunt aceștia

Misiune în premieră cu un avion SMURD: Doi pacienţi în stare critică după un accident, transferaţi de la Suceava la Bucureşti

Partenerii noștri