Cum se va desfășura programul Casa Verde Baterii. Ministrul Mediului: Nu se va baza pe principiul primul venit, primul servit
Ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, susține că programul Casa Verde Baterii, al cărui ghid de finanţare a fost supus dezbaterii publice, nu se va baza pe principiul primul venit, primul servit.
Finanțarea se ridică la 400 de milioane de lei și este destinată instalării de baterii pentru stocarea energiei.
„Pentru prima dată în România vom finanţa, practic, doar bateriile pentru stocarea energiei. Deci schimbăm paradigma din ultimii ani de zile în care s-a investit enorm în fotovoltaice, dar fără niciun fel de sistem de stocare, ceea ce a dus inclusiv la o presiune foarte mare pe sistemul energetic naţional.
Am schimbat inclusiv paradigma primul venit, primul servit. De aici şi toate discuţiile, pentru că înainte era, pentru absolut toate programele lansate de AFM, un concurs de cine dă click mai rapid, cine are robotul care este conectat mai rapid la platformă şi dă click mai rapid pe platforma respectivă”, explică Buzoianu.
Cum se face departajarea candidaților
Pentru ierarhizarea solicitanţilor au fost introduse o serie de condiții, iar una dintre cele mai importante este legată de valoarea cofinanţării.
„Din punctul nostru de vedere ar fi trebuit să aibă prioritate beneficiarii care doreau să cofinanţeze mai mult sistemul de stocare de baterii. AFM a venit cu propunerea de capacitate a sistemului şi de putere a sistemulului instalat.
Aceste două criterii sunt astăzi puse în discuţie şi am observat că există anumite observaţii venite în spaţiul public. Cert este că la finalul acestei dezbateri publice, ghidul va fi unul mai bun, unul îmbunătăţit, pentru că asta este ceea ce ne dorim şi ne dorim să îl lansăm cât mai rapid posibil. Eu sper că în luna octombrie deja să avem acest program lansat”, precizează Diana Buzoianu.
Suma maximă finanţată propusă pe sistem este de 15.000 de lei cu TVA, cu un plafon de 1.250 lei/kWh. Procentul maxim de finanţare susţinut prin program este de 75%.
Vor putea aplica pentru finanţare persoanele fizice care au calitatea de prosumatori, indiferent dacă au devenit prosumatori prin fostele programe Casa Verde sau prin propriile resurse investite.
Editor : Alexandru Gologan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News