Live

Ministerul Energiei a finalizat evaluarea proiectelor pentru eficiență energetică. 7 investiții primesc finanțare de peste 108 milioane

Data publicării:
sursa: profimediaimages.ro/

Ministerul Energiei a finalizat evaluarea și selecția proiectelor depuse în cadrul programului destinat modernizării instalațiilor industriale incluse în schema EU ETS. Din cele 11 proiecte depuse, șapte au fost aprobate pentru finanțare, valoarea ajutorului de stat depășind 108 milioane de euro.

Ministerul Energiei a anunțat joi, 27 august, finalizarea procesului de evaluare și selecție pentru programul „Sprijin pentru modernizarea instalațiilor EU ETS la nivelul BAT, în vederea creșterii eficienței energetice”.

Programul este finanțat prin Fondul pentru Modernizare, în cadrul Programului-cheie nr. 7 - „Eficiență energetică în instalații industriale incluse în EU ETS”.

Investițiile urmăresc modernizarea instalațiilor industriale și creșterea eficienței energetice în cazul operatorilor economici care intră sub incidența schemei europene de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (EU ETS).

În cadrul procedurii de selecție au fost depuse proiecte de către 11 beneficiari.

Valoarea totală a proiectelor depuse s-a ridicat la 384,30 milioane de euro, iar ajutorul de stat solicitat a fost de 165,3 milioane de euro.

În urma evaluării, Ministerul Energiei a aprobat pentru finanțare 7 proiecte, cu o valoare totală de aproximativ 290 de milioane de euro.

Pentru aceste investiții, valoarea ajutorului de stat aprobat este de 108,86 milioane de euro.

Vezi și Șapte hidrocentrale strategice pot fi deblocate. Parlamentul schimbă cadrul legal pentru proiectele energetice

Ce investiții vor fi finanțate

Proiectele selectate vizează investiții în instalații și echipamente specifice sectorului industrial, dar și sisteme care permit modernizarea și monitorizarea echipamentelor.

De asemenea, finanțarea urmărește optimizarea consumului de energie la nivelul companiilor care desfășoară activități în sectoare reglementate de EU ETS.

Prin aceste investiții, autoritățile urmăresc creșterea eficienței energetice și modernizarea instalațiilor industriale, în linie cu cele mai bune tehnici disponibile (BAT).

Programul face parte din mecanismele prin care România utilizează Fondul pentru Modernizare pentru investiții în reducerea consumului de energie și modernizarea infrastructurii industriale.

Citește și Utilizatorii rețelei electrice vor fi remunerați dacă-și reduc voluntar consumul de energie. Cine este eligibil pentru plată

Editor : Redacția Digi Economic

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Te-ar putea interesa și

Ministerul Sănătății a ajuns la 91% absorbție din PNRR. Ministrul: „Am accelerat investițiile în infrastructura medicală”

Guvernul amână închiderea grupurilor pe lignit de la Turceni și Craiova. România își asumase prin PNRR termenul de 31 august

DOCUMENT România prelungește măsurile de alertă în energie. Seceta și oprirea Cernavodă pun presiune pe Sistemul Energetic Național

Peste 718.000 de consumatori au primit bani pentru plata facturilor la energie în august. Câți bani a virat statul