Galerie foto: SUA pregătesc următoarea generație de „avioane ale apocalipsei”, proiectate pentru a rezista unui război nuclear

Locul de la clasa economic pe care ai stat când ai călătorit în Asia ar putea fi într-o zi același loc de unde arsenalul de arme nucleare al Statelor Unite va fi controlat, scrie CNN. Cinci avioane comerciale Boeing 747 operate în trecut de compania aeriană Korean Air au fost cumpărate de Sierra Nevada Corporation, care se ocupă de înlocuirea flotei de avioane militare de comandă și control, cunoscute ca „avioanele apocalipsei”, din dotarea forțelor aeriene americane.