Creștere alarmantă a cazurilor de depresie. În Bacău, numărul pacienților internați recent s-a dublat

Data publicării:
pastile depresie

Maria s-a întors din Italia în 2010, după şapte ani de muncă. De atunci bate pe la uşile angajatorilor în căutarea unei slujbe, dar a fost refuzată de toată lumea.

N-am niciun mijloc de trai, sunt întreținută de copii și am început să mă simt mai rău și mai rău, mă simt desconsiderată de toată lumea uneori, marginalizat”, spune ea.

În aceeaşi situaţie este şi Vasile. Are 59 de ani şi, în urmă cu câteva luni, a ieşit la pensie pe caz de boală, după ce a lucrat mai bine de patru decenii la o fabrică de hârtie. Toate aceste schimbări au avut un efect negativ asupra lui.

Nu mai am un ţel, deşi am copiii mari. Parcă m-am săturat de trăit, nu am acea dorință de viață, de existență”, spune el.

Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean Bacău este plină de pacienţi care suferă de depresie. Numărul cazurilor noi a crescut îngrijorător, spun medicii. Dacă în luna martie se înregistrau zilnic câte două cazuri noi, acum medicii tratează şi câte 10 pacienţi în 24 de ore.

„E aproape o epidemie de tulburări depresive. Dacă stările depresive erau mai frecvente în lunile februarie, martie, octombrie, noiembrie, acum se constată o constantă a creșterii depresiilor indiferent de vârsta pacienților, indiferent de sex, de nivelul lor social”, spune medicul psihiatru Camelia Hriban.

Depresia apare şi din cauza schimbărilor bruşte de temperatură, spun specialiştii.

Ne scade interesul pentru orice fel de activitate. Stări de oboseală inexplicabile, tulburări de somn, modificări în greutate”, arată psihologul Elena Duță.

Totuşi, depresia poate fi evitată, potrivit medicilor.

„Alternarea activității cu odihna sau cu găsirea unor posibilități de recreeere”, recomandă medicul Carmen Covrig, șefa secției de Psihiatrie din cadrul SJU Bacău.

Un studiu recent făcut de Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că 20% din populaţia României suferă de boli psihice, iar mai bine de jumătate au depresie.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri