11 milioane de turiști au venit în România în primele 10 luni ale lui 2018

Data actualizării: Data publicării:
turism pe plus

Peste 11 milioane de turişti români și de peste hotare s-au cazat în hotelurile și pensiunile din ţara noastră în primele zece luni al anului trecut. Faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017, creşterea este de 6%, conform Institutului Național de Statistică. Cele mai mari creșteri sunt în Tulcea și Vrancea, însã, ca numãr de turişti, Capitala şi litoralul Mării Negre rãmân principalele atracţii.

Mai mulți turişti din Bistriţa tocmai au ajuns în Maramureş, pentru o vacanţă de vis. Se vor caza în case de lemn, tradiționale şi vor gusta din bunãtãţile pregătite de gazde, care i-au întâmpinat cu un pahar din faimoasa horincă.

Numărul turiştilor ajunşi în Maramureş a crescut cu 18% în 2018. Vizitatorii au fost atraşi de ospitalitatea gazdelor, tradiţii şi peisajele unice.

“Pe măsură ce ne apropiam de Maramureș peisajul era tot mai ireal, foarte frumos, ca o poveste, cu copacii plini de zăpadă”, spune unul dintre turiști.

“O creștere undeva la 30-35% și ne bucurăm pentru asta. Ne-a ajutat și vremea: la noi este ca în povești, turiștii se pot caza în căsuțe tradiționale vechi de peste 100 de ani”, a explicat Ciprian Makk, administratorul unei pensiuni.

Turismul a mers foarte bine anul trecut şi în Bihor. Aici au ajuns aproape 500.000 de turişti, iar principala destinaţie a fost staţiunea Băile Felix.

“La cazare avem un grad de ocupare de 82% - cu atât am încheiat anul 2018, iar ca și număr al clienților de la aquapark avem o creșere de aproximativ 18% față de 2017”, a detaliat Dumitru Fekete, administratorul unui hotel și aquapark.

La nivel naţional, cea mai mare creștere a numărului de turişti în 2018 a înregistrat-o judeţul Tulcea. Delta Dunării a atras peste 161 de mii de turişti, cu 77% mai mulţi decât în 2017.

Bucureştiul, cu 1,75 de milione de vizitatori, Litoralul, cu 1,27 milioane, şi judeţul Braşov, cu peste 1 milion de turişti cazaţi, conduc în clasament. La polul opus se situează Teleormanul, cu puţin peste 9.000 de turişti.

Reporter: Claudiu Mihuţ
Operatori: Norbert Hegedus, Kristian Kosa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...