Două mari companii de transport renunță la tranzitul pe Marea Roșie de frica rebelilor houthi

Data publicării:
Yemen's Houthi Rebels Seize Cargo Ship in Red Sea
Vineri, într-o singură zi, s-au înregistrat cel puţin trei atacuri în strâmtoarea Bab al-Mandeb. Sursa foto: Profimedia Images

Societăţile Maersk şi Hapag-Lloyd, două dintre principalele companii de transport maritim la nivel mondial, au anunţat vineri suspendarea tranzitării Mării Roşii de către navele lor, în urma unei serii de atacuri ale rebelilor houthi din Yemen asupra navelor comerciale în strâmtoarea Bab al-Mandeb, informează agenţiile France Presse şi Reuters, preluate de Agerpres.

Această strâmtoare, aflată între Peninsula Arabiei şi Africa, este deosebit de importantă pentru transportul maritim, fiind tranzitată de circa 40% din comerţul mondial.

Rebelii houthi, apropiaţi de Iran şi care controlează coasta vestică a Yemenului, au ameninţat că orice navă aflată în zonă şi a cărei destinaţie este Israelul poate fi o ţintă a lor, ca ripostă faţă de ofensiva armatei israeliene împotriva grupării Hamas în Fâşia Gaza.

Mai multe nave comerciale au fost atacate astfel cu drone sau rachete în ultimele săptămâni, dar vineri, într-o singură zi, s-au înregistrat cel puţin trei astfel de atacuri în strâmtoarea Bab al-Mandeb. Conform portalului de monitorizare a traficului maritim Marine Tracker, primele două nave portcontainer atacate nu aveau ca destinaţie vreun port israelian, ci portul saudit Jeddah.

O navă a companiei Maersk a fost astfel ţinta unui atac joi şi încă una vineri, prin urmare compania daneză a anunţat vineri seară că a ordonat tuturor navelor sale din zonă să-şi întrerupă deplasarea până la noi ordine. Compania de transport maritim a asigurat că va face tot posibilul pentru ca lanţurile de aprovizionare să fie cât mai puţin afectate.

Şi compania germană Hapag-Lloyd, care deţine o navă ce a fost avariată într-unul din atacurile de vineri, fără să se înregistreze victime în rândul echipajului, a decis suspendarea navigaţiei cargourilor sale prin Marea Roşie până pe 18 decembrie, urmând să decidă mai târziu cum va proceda după această dată.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...