ASE renunță la examen după eșecul de la admiterea 2013

Data publicării:
admitere magistratura mediafax

Sătui de învăţat pentru Bacalaureat, mulţi absolvenţi de liceu nu şi-au mai bătut capul pentru admitere, aşa că au ales universităţi unde s-a intrat doar pe bază de dosar. Este concluzia conducerii Academiei de Ştiinţe Economice din Bucureşti, după admiterea de anul acest an, când a fost introdus examenul. Academia a rămas cu locuri libere, aşa că acum a schimbat din nou foaia, astfel încât admiterea să fie mai uşoară pentru viitorii studenţi.

Studenții care au trecut prin greul examenelor pentru a fi admiși se simt, însă, dezavatajați și se tem că astfel va scădea reputația academiei.

Ideea este susținută și de reprezentanții sindicatelor, care nu doar că nu sunt de acord cu această modificare, ci sunt de părere că admiterea pe bază de examen ar trebui introdusă la toate universitățile din România.

„În condițiile în care universitățile de stat, universitățile valoroase dau examen de admitere, se constată că mulți dintre copii fug de examen. Obligându-i pe toți să dea examen, cu siguranță că am avea peste tot aceleași condiții”, a spus Anton Hadăr, preşedintele Federaţiei Alma Mater.

Academia de Studii Economice va introduce noua metologie de admitere anul viitor și se va aplica și pentru master și doctorat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri