Cod portocaliu. 3.500 de pompieri mobilizați în zonele afectate

Data publicării:
zapada transalpina

Peste 3.500 de pompieri din șapte judeţe care se vor afla sunt cod portocaliu de vreme rea au fost mobilizaţi de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Cursurile de apă sunt monitorizate, iar pacienţii care au nevoie de dializă vor fi monitorizaţi. Au fost pregătite 32 de vehicule pe şenile şi peste 30 de autofreze pentru deszăpezirea drumurilor. Salvatorii sunt mobilizaţi în judeţe precum Argeş, Braşov, Buzău, Prahova și Covasna.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), la nivelul judeţelor unde sunt prognozate fenomene meteorologice periculoase, peste 3.500 de pompieri cu peste 600 mijloace tehnice sunt pregătiţi să intervină în sprijinul populaţiei şi autorităţilor locale.

Astfel, pentru eficientizarea misiunilor de răspuns, s-a activarea grupelor operative în cele şapte judeţe aflate sub incidenţa codului portocaliu ( ISU Argeş, ISU Braşov, ISU Buzău, ISU Covasna, ISU Dâmboviţa, ISU Prahova şi ISU Vrancea ) şi asigurarea rezervei de personal care să completeze, la nevoie, echipajele de intervenţie.

Totodată, în judeţele unde, din experienţa anilor trecuţi, există posibilitatea producerii inundaţiilor sau a fenomenului de zăpor, echipaje ISU monitorizează cursurile de apă pentru identificarea şi eliminarea potenţialelor stări de pericol pentru comunităţi”, anunţă IGSU.

O altă măsură dispusă de IGSU a fost verificarea şi cunoaşterea situaţiei cu femeile gravide cu sarcina în 7-9 luni, a persoanelor care urmează tratament de dializă sau alte afecţiuni, pentru a putea fi asigurat transportul preventiv al acestora către unităţile medicale abilitate, în cazul manifestării ninsorilor semnificative şi a viscolului puternic.

La eventualele misiuni de căutare-salvare a persoanelor surprinse de manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase, pompierii sunt pregătiţi să intervină cu cele 36 şenilate cu capacitate mărită de trecere, în sprijinul acestora putând fi solicitate alte şapte astfel de mijloace ale CNAIR, în baza protocolului de colaborare încheiat între instituţia noastră şi aceasta companie.

De asemenea, pentru misiunile de salvare pot fi utilizate 42 autospeciale pentru transport personal şi victime multiple (ATPVM), 32 autofreze pentru deblocarea drumurilor, precum şi autospeciale de intervenţie la incendii şi autospeciale SMURD.

Pentru siguranţă, pompierii recomandă evitarea pornirii la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică, iar dacă deplasarea este absolut necesară, să se informeze în prealabil dacă pe traseul stabilit nu sunt drumuri blocate. Înainte de plecare, să se asigure că sistemul de încălzire funcţionează eficient, rezervorul de combustibil este plin, iar autovehiculele sunt echipate corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă ( anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip etc.).

O avertizare cod portocaliu de ninsori abundente şi viscol, emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), va fi în vigoare de luni seară, pentru zona de munte a judeţelor Braşov, Covasna, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa şi Argeş. De asemenea, Capitala şi 20 de judeţe vor fi sub avertizare cod galben de ploi şi vânt puternic.

Surse: Digi24, News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Motivul pentru care Mihai Mărgineanu și soția lui au fugit în Spania: Nici nu știi ce să zici: ”Mulți...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Dakota Johnson și Pedro Pascal, sărut pasional pe străzile din New York. Imaginile au fost surprinse în...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Soția lui Bruce Willis, despre cum s-a schimbat în bine viața ei de când a anunțat boala actorului: "O...