Dorin Florea, edilul din Târgu Mureș, amendă de 4.000 de lei pentru discriminarea romilor

Data publicării:
dorin florea mediafax 2

Primarul din Târgu Mureș, Dorin Florea (PDL) a încălcat dreptul la demnitate a persoanelor aparținând comunității rome atunci când a făcut o serie de declarații discriminatorii la adresa lor, a decis Colegiul director al CNCD, în ședința de ieri.

Decizia CNCD vine după de edilul-șef din Târgu Mureș a fost reclamat și i s-a deschis un dosar, la care s-a conexat ulterior autosesizarea Colegiului director.

„Să se facă o listă cu românii corecți care lucrează în Anglia”, „dar când apare câte un gabor din acesta primitiv sau câte un descreirat care îi dă în cap la o italiancă, apare că tot poporul român e violator, e țigan, e cerșetor s.a.m.d”, „ce a îngrijorat foarte tare a fost modul primitiv în care s-au comportat anumiți cetățeni ai noștri, majoritatea țigani, care s-au dus cu obiceiurile țigănești de aici în alte părți. Și pe mine m-ar deranja să-mi apară o șatră în fața casei. Trebuie să recunoaștem acest lucru: trebuie să-i disciplinăm acasă prin politici clare”, sunt declarațiile pentru care Dorin Florea a fost amendat.

SANCŢIUNI MAJORATE. Discriminarea unei persoane poate fi amendată cu până la 30.000 de lei

„Colegiul a constatat că declarațiile mai sus menționate constituie fapte de discriminare potrivit art.2, alin.1 și art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată și a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în valoare de 4000 lei”, arată comunicatul CNCD.

Ce prevede legea

La sfârșitul lunii martie, Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență care include noi prevederi referitoare la prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Odată cu intrarea în vigoare a actului normativ, cuantumul amenzilor contravenționale pentru diferitele forme de discrimare a fost mărit.

Proiectul de act normativ a fost elaborat la presiunile instituțiilor europene, care constataseră că termenul de transpunere în legislația națională a normelor de la nivelul UE urma să expire în curând. Mai mult, Comisia Europeană intrase într-o primă fază a unui demers pre-contencios la adresa României, care risca astfel plata unor penalități pentru întârzierea cu care opera modificările legislative.

EXCLUSIV. Asztalos Csaba, șeful CNCD: E nevoie de un cod unitar, domeniul disciminării e reglementat deseori contradictoriu

Conform prevederilor ordonanței, „prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe baza de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenența la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice”.

Încălcarea acestor prevederi constuie contravenții și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 30.000 lei, dacă discriminarea vizează o persoană fizică, respectiv cu amendă de la 2.000 lei la 100.000 lei, dacă discriminarea vizează un grup de persoane sau o comunitate.

Sumele prevăzute sunt chiar și de peste 12 ori mai mari față de cele menționate în vechiu act normativ, în care amenda era de la 400 lei la 4.000 lei, dacă discriminarea vizează o persoana fizică, respectiv de la 600 lei la 8.000 lei, dacă discriminarea vizează un grup de persoane sau o comunitate.

Mădălina Prundea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri