OFICIAL. Toate testele făcute până acum pentru depistarea coronavirusului sunt negative

Data actualizării: Data publicării:
Israeli Laboratory Leads Western World In Blood Testing
FOTO: Getty Images
Din articol

Toate testele făcute până acum în cazul suspiciunilor de coronavirus au rezultate negative, a comunicat vineri Grupul de Comunicare Strategică.

În România este confirmat un singur caz de infectare cu virusul COVID – 19 (coronavirus), pentru restul persoanelor testate rezultatele analizelor fiind negative.

În acest moment, 182 de persoane se află în carantină, iar 8231 de persoane sunt monitorizate la domiciliu. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 135 de apeluri la numărul unic pentru apeluri de urgență 112 (cele mai multe din București – 33) cu privire la Coronavirus.

În privinţa bărbatului depistat pozitiv cu virusul COVID – 19 (coronavirus) și aflat în carantină la Institutul Matei Balș din București, starea lui este bună. În continuare, el nu prezintă simptome caracteristice infectării cu respectivul virus, potrivit informării transmise de Grupul de Comunicare Strategică.

Bărbatul este monitorizat permanent, supravegheat medical și izolat total față de restul pacienților din unitatea medicală.

3.611 persoane au sunat la TELVERDE pentru a se informa

De la operaționalizarea liniei telefonice TELVERDE 0800800358 destinată celor care doresc informații legate de prevenirea infectării cu virusul COVID – 19 (coronavirus), au fost primite 3.611 apeluri de la persoane care au solicitat informații despre modalitățile de prevenție, dar și despre procedura în cazul în care există suspiciuni asupra contractării virusului.

Programul de funcționare al liniei verde este zilnic, între orele 08.00 și 23.00, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică. Linia telefonică TELVERDE este strict pentru informarea cetățenilor și nu este un număr de urgență!

În cazul în care sunt suspiciuni asupra unor persoane care ar fi contactat virusul, aceste situații trebuie anunțate la numărul unic de urgență 112.

135 de apeluri au fost primite la 112.

Şapte români de pe nava Diamond Princess sunt în carantină lângă Tokyo, rezultatele analizelor sunt negative

Conform informațiilor comunicate de către autoritățile locale Ambasadei României la Tokyo, șapte din cei nouă cetățeni români, membri ai echipajului navei de croazieră Diamond Princess, au fost debarcați și transferați într-o facilitate specială în localitatea Wako, prefectura Saitama, în apropierea orașului Tokyo.

Starea lor de sănătate este bună.

Aceștia au fost testați pentru infecția cu COVID-19, rezultatele analizelor fiind negative.

Ca măsură de prevenție suplimentară, aceștia vor fi supuși unei noi perioade de carantină de 14 zile.

Doi cetățeni români au rămas pe navă, ca parte a echipajului esențial necesar pentru mentenanța vasului. Starea lor de sănătate este bună.

Cu privire la cei doi cetățeni români infectați cu COVID-19 și spitalizați în Japonia, MAE precizează că starea lor de sănătate este în continuare bună.

În ceea ce privește situația celor șase cetățeni români care au revenit în România în data de 22 februarie 2020, aceștia sunt în carantină, monitorizați în permanență, iar starea lor de sănătate este bună.

Redactare G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri