Cea mai tânără deputată: Mă califică pregătirea

Data publicării:
mara mares

De săptămâna viitoare, avem un nou Parlament. 464 de deputaţi şi senatori. Nu toţi sunt, însă, apariţii noi în Legislativ. Printre cei aleşi acum sunt parlamentari care au avut primul mandat în anii 90 şi nu şi-au mai întrerupt cariera în Parlament. Mulţi sunt, însă, la primul contact cu Legislativul, ba chiar la primul loc de muncă.

Prima pe listele PNL Braşov a fost Mara Mareş. Are 24 de ani. După votul de duminică a devenit cea mai tânără deputată. A plecat de acasă la 16 ani şi a făcut liceul şi facultatea în Marea Britanie. A ales studii europene şi internaţionale.

Mara Mareş, deputat ales al PNL: „Mă califică pregătirea, pentru că drumul ăsta vine cumva ca o urmare firească a ce am studiat eu, entuziasmul, energia, puterea de muncă.”

A învăţat politică şi acasă. Tatăl ei este consilier judeţean şi a condus filiala Făgăraş a PDL: „Mereu am fost fascinată de politică. Ţin minte când eram copil şi mă uitam la televizor şi vedeam Parlamentul, spuneam: „A, aşa vreau şi eu să fiu când o să cresc mare".

Pe listele social-democraţilor, primul la Bucureşti, a fost tot un tănăr. Gabriel Petrea este liderul Tineretului Social-Democrat. Acum, este şi el deputat PSD.

Gabriel Petrea, deputat ales PSD: „Noi am avut eticheta de comunişti, dar eu nu am prins comunismul, sunt născut în 84. Nu m-am simţit în Partidul Social Democrat ca într-un grup de comunişti, a fost o etichetă pur politică, de imagine, pusă de celelalte partide”.

Şi lista de la Ilfov a PSD a fost deschisă de tineret. Această deputată se numeşte Corina Bogaciu şi are 27 de ani.

Deputaţii noi au de unde învăţa rosturile Parlamentului. Au colegi cu experienţă. Eugen Nicolaescu este la cincilea mandat.

Eugen Nicolăescu: „Până când se va recâştiga încrederea populaţiei în Parlament, probabil, va mai trece mult timp. Cred că Parlamentul 2012 - 2016 a fost cel mai slab din nouăzeci încoace. La noi, din păcate, Parlamentul este făcut în continuare cu amatori”.

Actualul preşedinte al Camerei Deputaţilor îşi continuă şi el cariera de 16 ani în Legislativ. Florin Iordache se gândeşte să se retragă din Parlament la finalul acestui nou mandat.

Florin Iordache, preşedintele Camerei Deputaţilor: „S-a pus această sintagmă că Parlamentul chiuleşte, că Parlamentul încalcă legea, că Parlamentul vine să rezolve anumite probleme. Cred că după douăzeci de ani în Parlament, cred că e suficient, poate (!) să vină şi tineri în locul meu”.

Noul Parlament, votat în 11 decembrie, îşi începe mandatul la începutul săptămânii viitoare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...