Dan Barna exclude orice negociere cu AUR: Dacă dăm oricât de mic credit unui astfel de partid, nu știu unde putem ajunge

Data publicării:
Dan Barna cu mască în studioul Digi24
Dan Barna, vicepremier și copreședinte USR PLUS. Foto: Captură Digi24

Vicepremierul Dan Barna, unul dintre liderii USR PLUS, spune că nu are de gând să negocieze sau să colaboreze cu AUR și a numit formațiunea „un partid extremist” - „dacă dăm oricât de mic credit unui astfel de partid, nu știu unde putem ajunge”, a spus vicepremierul, la Digi24.

Întrebat dacă ar sta vreodată la masa negocierilor cu cei din AUR, Dan Barna a răspuns:

„Eu nu. Cu cei de la AUR eu nu voi negocia pentru că, din punctul meu de vedere și am spus-o și de la tribuna Parlamentului, o spun și aici: AUR s-a dus într-o zonă de partid extremist.

Am văzut chiar ieri lideri importanți din AUR, un purtător important de mesaj din AUR propunând public o listă cu intelectuali care trebuie uciși. Deci acolo suntem. Este o realitate pe care nu o putem ignora și dacă le dăm oricât de mic credit, nu știu unde e poate ajunge.

Din punctul meu de vedere AUR este un partid extremist și eu nu voi negocia cu ei”.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri