Video Premieră națională în Sinaia: O dronă va ajuta turiștii rătăciți pe munte. Le va duce alimente și truse de prim ajutor

Data publicării:
drona
O dronă care va veni în sprijinul victimelor accidentelor de pe munte va fi achiziționată de către autorități. FOTO: Facebook/Salvamont Romania

O dronă care va veni în sprijinul victimelor accidentelor de pe munte va fi achiziționată de către autorități. Dotată cu o cameră și microfon, salvatorii vor putea comunica prin dronă cu victimele. 

Totodată, este capabilă să transporte alimente și o trusă de prim ajutor turiştilor rătăciţi pe munte, până la sosirea salvatorilor montani.

„Această achiziție face parte dintr-un proiect mult mai amplu. Până acum, 16 județe din România și-au dotat echipele de salvare montană cu astfel de drone. Sunt drone strict necesare pentru activitatea noastră, pe lângă celelalte elemente, transport de echipamente, iluminare, difuzor cu care se vorbește cu turiștii. Poate principala caracteristică a acestor drone este faptul că pot fi folosite într-un program de căutare-salvare cu inteligență artificială, program implementat în premieră mondială în România, la nivel național, de către Salvamont. Deci, prin înființarea centrului național de analiza datelor colectate de drone, România, prin Salvamont, este unul dintre liderii mondiali în dezvoltare în acest domeniu”, a explicat Sabin Cornoiu, președintele Salvamont România, la Digi24.

El a mai explicat că „de la mijlocul lunii viitoare, 11 județe din România vor avea centre locale de analiză a imaginilor surprinse de drone”.

„Vom putea interveni mult mai prompt și vom putea analiza imaginile surprinse de drone cu inteligență artificială, care reduce cam de 20 de ori timpii de analiză a imaginilor și sigur se vor reflecta în salvarea de vieți omenești. Am testat și în caz de avalanșă. Am făcut cercetări de avalanșe cu astfel de drone. Ele funcționează inclusiv pe apă și luna viitoare va avea loc o demonstrație în care vom arăta cum se folosesc aceste drone, inclusiv în mediu acvatic. Merg pe teren, pe apă, pe zăpadă, practic, oriunde camera dronei poate să vadă. Nu vor merge printr-o pădure foarte deasă, în care nu există vizibilitate, dar și acest lucru îl putem rezolva cu ajutorul camerelor cu termoviziune, care ne permit să identificăm diferențe de temperatură și noaptea ne ajută foarte mult în căutările pe care le facem”, a mai adăugat Sabin Cornoiu.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri