Sari la conținut

Poveștile copiilor operați înainte de a se naște

Pentru o familie din București anul 2017 s-a încheiat cu o minune. S-a născut Oscar, un băiețel care este sănătos datorită unei operații făcute în timpul sarcinii. Cazul lui Oscar se alătură poveștilor unor copii care au primit o a doua viață chiar înainte de a se naște. Deși mai multi medici le-au spus mamelor că ar fi bine să întrerupa sarcina, din cauza unor malformații, o intervenție chirurgicală de domeniul SF-ului i-a salvat pe micuți. Au fost operați în timp ce se aflau încă în uterul mamelor.

Oscar s-a născut chiar pe 1 decembrie, de Ziua Naţională a României.

„Nu-mi venea să cred că este aşa grăsuţ şi voinic”, mărturisește Isabela Stoica, mama lui Oscar.

„Nu se vede nicio diferenţă între el şi un copil care nu a avut nicio afecţiune”, confirmă dr. Hadi Rahimian, medic primar ginecolog.

Cu patru luni înainte de a naște, la o ecografie de rutină, Isabela a aflat că băieţelul ei avea un defect foarte grav la coloana vertebrală. Medicii i-au tradus un termen medical înspăimântător, meningocel, printr-o descriere şi mai înspăimântătoare: paralizie, deficit de atenţie, complicaţii renale. Toate puteau urma la scurt timp după naştere, dacă nu se intervenea la timp. Adică în cel mult două săptămâni de la diagnostic.

Meningocelul sau spina bifida este un defect congenital al coloanei vertebrale, care afectează grav viitorul sistem nervos central al copilului.

„S-a luptat micuţul, aşa îi şi spun: micuţul luptător”, spune cu duioșie Isabela Stoica, mama lui Oscar.

Până acum doi ani, părinţii care primeau acest diagnostic la noi în ţară nu prea aveau de ales. Puteau să întrerupă sarcina sau să aştepte venirea pe lume a bebeluşului pentru a apela atunci la chirurgie. Numai că, dacă intervenţia nu se face înainte de naştere, şansele de recuperare sunt practic nule.

„Emoţional erai aşa, într-un carusel, şi totul se-ntâmpla foarte repede. Câte-o programare la un medic, drumuri, foarte multe gânduri. Şi-ncerci să-ţi iei informaţii din cât mai multe locuri, dar nu prea găseşti”, povestește Isabela.

Isabela şi soţul ei au avut noroc. Ginecologul care urmarea sarcina era chiar Hadi Rahimian. Acelaşi care, cu doi ani în urmă, operase, în premieră naţională, un copil cu aceeași boala, înainte de a se naşte.

„Că e în uter, că e în afara uterului, tot copil este. Dacă poţi să-l tratezi, e păcat să n-o faci”, spune dr. Hadi Rahimian, medic primar ginecolog.

Din anul 2015, Hadi Rahimian și echipa lui au operat cinci cazuri similare cu al lui Oscar, dar şi copii cu alte afecţiuni foarte grave ce puteau fi salvaţi doar dacă se intervenea intrauterin. Yann este unul dintre ei.

„Cea mai frumoasă zi din viaţa mea a fost când i-am văzut făţuca după ce l-am născut”, mărturisește Cristina Belu, mama lui Yann.

Doi medici i-au spus Cristinei să facă avort după ce bebeluşul ei fusese diagnosticat cu hernie diafragmatică, o boală congenitală gravă, care-i punea în pericol plămânii şi viaţa. A avut însă norocul să ajungă la medicul Rahimian.

„A doua zi a şi intervenit intrauterin. Dacă nu făceam atunci, nu mai avea bebe şanse”, povestește Cristina.

Apoi, săptămână de săptămână au mers la control. Până la şapte luni şi jumătate, când a venit momentul ca Yann să se nască. În acea zi l-au operat din nou, imediat după cezariană.

„Iar domnul doctor, în tot timpul acesta, a fost, pe lângă soţul meu, familia mea. Dânsul a spus că copilul ăsta are câte şanse îi dăm noi. Exact aşa mi-a spus şi eu am spus OK, eu îi dau toate şansele, la fel şi soţul”, spune Cristina Belu.

Acum, Yann descoperă lumea din afara maternităţii. Trebuie să se întoarcă des la controale în primul an de viaţă, dar are niste plămâni sănătoşi.

„E o onoare când vine o pacientă la tine şi are încredere şi te lasă şi pe ea şi pe copil în mână”, spune dr. Rahimian.

După o astfel de procedură, timpul stă puţin pe loc. Ritmul de zi cu zi al mamei trebuie să încetinească mult. Odihna este vitală. Fiecare zi de sarcină în plus înseamnă mai multe şanse la o recuperare completă şi o viaţă normală pentru cel mic.

„Vorbeam cu el şi încercam să-l conving să stea cât mai mult în burtică”, spune Isabela, mama lui Oscar.

Șansele de reușită ale operațiilor intrauterine

Cei mai mulţi dintre copiii operaţi cât încă sunt în uter se nasc prematur. Din cauza intervenţiei, nu a bolii.

„În cazul unui prematur, lucrurile astea pot să fie destul de complicate, dar el a avut o evoluţie destul de bună. Nu a avut nevoie de prea mare ajutor din partea noastră”, explică dr. Dana Zaciu, medic primar neonatolog.

„Îşi mişcă picioruşele, îşi mişcă până şi degetele mici de la picioare”, constată cu bucurie mama lui Oscar.

Operaţiile intrauterine sunt proceduri dificile, de mare fineţe, şi implică munca unei echipe întregi de chirurgi de diferite specialităţi. Şase chirurgi, printre care şi neurochirurgul Sergiu Stoica, au lucrat împreună ca să-l salveze pe Oscar. Oricât de numeroşi şi de bine pregătiţi ar fi, nimic nu le garantează succesul. Hadi Rahimian mai operase alţi cinci copii cu meningocel. Trei s-au recuperat foarte bine, însă la ceilalţi doi succesul operaţiei este doar parţial, sub 60%. Când o faci cu suflet, medicina te învaţă și ce înseamna umilinţa.

„Nu poţi să salvezi tot timpul tot. Uneori pierzi tot. Pot să spun că nu sunt entuziasmat dacă un caz merge foarte bine, dar sunt foarte trist când un caz merge prost”, spune dr. Hadi Rahimian.

Operaţiile intrauterine nu sunt deloc lipsite de riscuri. Nici pentru făt, dar nici pentru mamă. Părinţii micuţilor supravieţuitori nici nu şi-au pus însă problema să aleagă altfel.

„Tot timpul micuţul a tras către viaţă cumva şi mi se părea că merită şansa asta. O să-i arătăm când se face mare şi filmuleţul să ştie câtă lume a contribuit şi a vrut ca el să aibă o viaţă cât mai bună, încă din burtică”, spune Isabela Stoica.

Hadi Rahimian şi echipa lui fac aproape toate operaţiile intrauterine care se efectuează şi în ţările vestice.

Etichete: malformatii congenitale , operatii intrauterine , dr. hadi rahimian , spina bifida , meningocel , hernie diafragmatica , copii operati in uter , sarcina probleme , operatie spina bifida , ginecologi buni

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale