Biciclistă amendată cu 1740 de lei

Data actualizării: Data publicării:
biciclista

Cazul unei femei din Suceava, care câștigă 82 de lei pe lună și care trebuie să plătească o amendă de 1.700 de lei pentru că nu a avut lumini la bicicletă şi nici buletinul la ea, ar putea ajunge în instanţă. Un avocat i-a sărit în ajutor și spune că va depune plângere pentru că jumătate din sancţiune, adică cea privind luminile de semnalizare, este ilegală. Femeia a circulat cu bicicleta ziua.

Am condus bicicleta fără buletin pe DN 208, localitatea Udești, sat Udești. Nu aveam buletinul la mine, mi-a dat amendă și nu aveam două stopuri, unul pe față și unul pe spate, ziua în amiaza mare la 10:35. Avertisment nu mi-au dat, mi-au dat direct amendă, 870+870 lei, rezultă 17 milioane 400 de lei (n. red. 1700 lei)”, spune Mirela Andrieș.

Femeia a fost amendată în timp ce plecase de acasă către farmacia din sat. Bicicleta nici măcar nu era a sa, o împrumutase de la un vecin.

Nu avea iluminat dar e ziua mare, eu noaptea nu circul cu ea, nu mă duc nicăieri. I-am explicat, am adus martorul”, mai spune ea.

Deşi câştigă pe lună doar 82 de lei şi nu are bani puşi deoparte, femeia s-a grăbit să plătească amenda în 24 de ore pentru a putea achita doar jumătate.

Sunt om amărât de la țară, muncesc și eu cu ziua, nu mă duc la furat. Azi eram la cineva, curățam o sobă ca să câștig 2 bani să-mi duc copilul la școală și n-am avut de unde 9 milioane (900 de lei, n.red.) am mers prin vecini și m-am împrumutat”, povestește Mirela Andrieș.

Vecinii, mulţi dintre ei posesori de biciclete cu care circulă cam în aceleaşi condiţii, îi iau apărarea femeii.

Nu-s la curse, nu suntem la curse la turul Franței sau turul României. Cu 800 și ceva de lei lua două biciclete noi”, spune un localnic.

„Nu-i normal, stai să umbli cu buletinul la tine când mergi la prășit sau la văruit? Cum e ea, la zugrăvit, să mergi cu buletinul în buzunar la dat cu var?”, adaugă o vecină.

Un avocat, care a aflat de situația femeii, vrea să o ajute mai ales că, spune el, cel puțin parțial, amenda a fost dată ilegal.

Avocatul a vrut să-şi păstreze anonimatul: „Organul constatator a avut în vedere dispozițiile legale aplicabile până în decembrie 2016. Prin hotărârea de guvern nr. 965/2016 a fost modificat acest articol în sensul că legea pedepsește fapta persoanei de a circula cu bicicleta pe drumurile publice fără a fi echipată în mod corespunzător, adică fără luminile și dispozitivul reflectorizant, doar atunci când circulă noaptea sau când vizibilitatea este redusă.”

Cât privește sancțiunea pentru lipsa documentelor de identitate, avocatul susţine că polițistul a exagerat și putea să-i dea femeii doar un avertisment. Acesta spune că va depune o plângere la Judecătoria Suceava. Conducerea IPJ Suceava a refuzat să ofere un punct de vedere despre acest caz, menționând doar că polițistul a acționat conform legii.

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Alexandru Nazare. Ministrul se căsătorește cu o artistă de muzică populară
Digi FM
Dan Negru, critică dură în prima zi de școală a copiilor săi: „Au trecut 40 de ani și careul e tot așa!”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Vedete care au fost la un pas de moarte pe 11 septembrie 2001. Cum a scăpat Michael Jackson de atentatele...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sandra Bullock și Nicole Kidman, confesiuni după 30 de ani de prietenie. Cum le-au schimbat pierderile...
Adevarul
Primii kilometri de asfalt pe viitoarea autostradă Sibiu–Făgăraș. Cum arată cel mai avansat tronson al A13
Newsweek
Italia crește vârsta de pensionare la 67 ani. Când va fi obligată România să procedeze la fel? Avertisment BNR
Digi FM
Anamaria Prodan nu s-a uitat la bani pentru majoratul lui Bebeto. Suma uriașă cheltuită pentru petrecere...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
"Doctorul mi-a spus că probabil mai am în jur de 10 ani de trăit". Diagnosticul pe care Pamela Anderson l-a...
UTV
Sydney Sweeney a atras toate privirile la Veneția. Actrița a purtat o rochie complet transparentă