Danemarca: Persoanele condamnate pentru fapte violente nu vor mai avea acces în baruri şi restaurante

Data publicării:
Imagine cu un bar din Amsterdam.
Danezii condamnați pentru fapte violente nu vor mai avea acces în baruri şi restaurante. Foto: Profimedia

Parlamentul din Danemarca a adoptat joi o lege care interzice accesul persoanelor condamnate pentru fapte violente în baruri, restaurante şi alte localuri care servesc alcool noaptea, relatează vineri DPA.

Interdicţia se aplică pentru toate localurile unde se serveşte alcool între miezul nopţii şi ora 05:00 dimineaţa.

Interdicţia ar putea dura până la doi ani, dar va depinde de infracţiunea comisă.

Conform legii, poliţia ar putea de asemenea stabili ca anumite străzi să fie zone în care oamenii pot ieşi în oraş şi unde de asemenea infractorii violenţi nu vor avea acces.

Amenda pentru încălcarea acestei legi poate ajunge la 10.000 de coroane (peste 1.600 de dolari), scrie Agerpres.

Înainte ca pandemia să închidă viaţa de noapte, am asistat la mai multe incidente groaznice în care tineri nevinovaţi au fost atacaţi cu brutalitate”, a transmis ministrul justiţiei, Nick Haekkerup, într-un comunicat.

Din acest motiv vom bloca accesul la viaţa de noapte pentru infractori”, a adăugat el.

Legea se va aplica de la 1 iulie.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...