Sari la conținut

Oficial rus: Scopul SUA este „să cucerească Moscova“ cu ajutorul României

Astăzi NATO se întărește la acele frontiere pe care le-a atins în limitele Pactului de la Varșovia. Ei (cei din Alianța Nord-Atlantică - n.r.) se pregătesc pentru o confruntare pe termen lung, de aceea își întăresc frontierele militare în acele zone pe care le-au luat sub controlul lor în a doua jumătate a secolului XX, adică în anii '80-'90”, a afirmat expertul rus. 

Este vorba, potrivit acestuia, de desfășurarea de vehicule blindate, sisteme de arme antiaeriene, avioane de luptă și artilerie. El mai crede că alianța se va folosi de acest armament greu pentru a cuceri Moscova.

Riscul pentru noi este că direct la granițele noastre, la o distanță de numai două operațiuni de front, apar trupe NATO. O astfel de operațiune durează, potrivit diverselor estimări, între 10 și 20 zile, adică vorbim de limitele unui termen de o lună. În cazul în care pot efectua aceste operațiuni, ei pot ajunge la Moscova”, spune Konstantin Sivkov.

Mai mult, potrivit informațiilor sale, aviația (NATO) ce poate fi desfășurată „dispune de timpul necesar să ajungă până la principalele noduri (de comunicații), iar în mai puțin de o jumătate de oră — până la aerodromuri, unde ar putea să fie instalate sisteme de rachete ATACMS cu o rază de până la 300 km”.

Toate acestea creează o anumită amenințare în domeniul apărării. Ar trebui înțeles clar și trebuie să luăm măsuri extraordinare pentru contracararea tuturor acestor amenințări ce se formează în prezent”, a subliniat el, în declarația pentru agenția rusă de presă.

Expertul rus a mai adăugat că instalarea de arme grele în România relevă că „în esență Tratatul privind Forțele Armate Convenționale în Europa (FACE) a eșuat, ceea ce înseamnă că ei (NATO — n.r.) pot plasa orice, oriunde, dar și că noi putem face același lucru”.

NATO va anunța în curând dacă România va găzdui echipamente militare grele

Declarațiile expertului rus intervin în contextul în care generalul Philip Breedlove, comandantul suprem al Forțelor Aliate din Europa, a anunțat marți la București că o decizie privind prepoziționarea de echipamente militare grele ale NATO în România va fi anunțată „foarte curând” și s-a arătat sigur că, atunci când acest lucru se va întâmpla, România „va răspunde prompt (...) și va fi de acord”.

Citiți și: Victor Ponta: România este dispusă să găzduiască orice fel de capabilități se decid la nivel NATO
Etichete: SUA , Rusia , Romania , NATO , oficial rus , sivkov , konstantin sivkov , probleme geopolitice , armament nato , granite nato

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale