Un angajat a câștigat peste 120.000 de euro în instanță după ce a fost dat afară pentru că a creat o memă cu Hitler

Data actualizării: Data publicării:
Scena cu Adolf Hitler și generalii din filmul „Downfall”, una dintre cele mai parodiate scene pe internet
Foto: captură Youtube/HitlerRantsParodies

Un angajat al firmei BP din Australia a câștigat în instanță 200.000 de dolari australieni (circa 122.000 de euro), după ce a fost dat afară de la serviciu pentru că a creat o parodie video la adresa companiei sale folosindu-se de una dintre cele mai cunoscute meme de pe internet despre Adolf Hitler, inspirate dintr-o scenă devenită celebră din filmul „Untergang”/„Ultimele zile ale lui Hitler” (2004), informează BBC.

Australianul, angajat la o rafinărie, s-a folosit de binecunoscuta scenă, în care Adolf Hitler are o criză de nervi în momentul în care este informat de generali despre situația militară din Berlin, pentru a ilustra felul în care se desfășoară negocierile de salariu la compania la care lucra.

Scena cu Hitler și generalii din buncăr a devenit în ultimii ani una dintre cele mai populare parodii de pe internet, prin folosirea de subtitrări care nu au nicio legătură cu subiectul, în cele mai diferite contexte.

Parodia postată de angajatul rafinăriei a fost publicată pe un grup de Facebook. Australianul a fost dat afară pentru publicarea materialului considerat drept „extrem de ofensator și nepotrivit”.

După doi ani petrecuți în instanțe, angajatul a avut, în cele din urmă, câștig de cauză. O curte federală a decis că respectiva memă nu poate fi luată în serios și nu poate fi interpretată în sensul că managerii BP ar fi niște „naziști”, prin urmare, angajatul a fost pe nedrept dat afară și se poate reîntoarce la locul de muncă.

În plus, instanța a decis acordarea de despăgubiri în valoare de 200.000 de dolari australieni care să acopere întreaga perioadă de doi ani de când angajatul a fost dat afară de la rafinărie.

Editor web: M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri