SUA şi 13 ţări aliate îşi exprimă „preocupările” în legătură cu Raportul OMS privind originea COVID-19

Data actualizării: Data publicării:
Sediul Institutului de Virusologie din Wuhan, China.
Foto: Profimedia

Statele Unite şi 13 ţări aliate şi-au exprimat marţi, într-o declaraţie, „preocupările comune” pe tema raportului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) cu privire la originea COVID-19, relatează AFP, citată de Agerpres.

Este esenţial să ne exprimăm preocupările comune cu privire la faptul că studiul efectuat de experţi internaţionali cu privire la originea virusului SARS-CoV-2 a fost întârziat semnificativ şi nu a fost acordat un acces extins la datele şi la eşantioanele originale”, a indicat guvernul american împreună cu celelalte ţări, între care Regatul Unit, Israel, Canada, Japonia, Australia, Danemarca şi Norvegia.

Citiți și:
Şeful OMS cere o anchetă cu privire la o eventuală scurgere a virusului dintr-un laborator din China

Oraşul chinez Wuhan şi mai concret piaţa Huanan nu pot fi considerate definitiv ca focar aflat la originea pandemiei de COVID-19, potrivit raportului final al echipei ştiinţifice a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii însărcinată cu investigarea origini coronavirusului, notează EFE.

Aceasta este prima concluzie la care a ajuns misiunea internaţională alcătuită din 17 oameni de ştiinţă, care a lucrat alături de o echipă formată din acelaşi număr de experţi chinezi, într-o vizită de 28 de zile la Wuhan, pe care mai mult de jumătate din membri primului grup a petrecut-o în carantină.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...