Care va fi situația românilor din Marea Britanie, după BREXIT

Data actualizării: Data publicării:
The British Prime Minister Triggers Article 50
Foto: GettyImages

Viaţa românilor care trăiesc în Regatul Unit al Marii Britanii se va schimba destul de puţin după ce se va produce BREXIT, dar este foarte important pentru ei, dacă vor să mai locuiască acolo, să îşi înregistreze prezenţa, ca să obţină statutul de rezident. Ambasada britanică de la Bucureşti şi cea a României de la Londra au organizat o serie de întâlniri între oficiali din Regat şi cetăţenii români, ca să le explice în detaliu ce vor avea de făcut de la momentul în care BREXIT intră în vigoare.

Sunt peste 400.000 de români care trăiesc în Marea Britanie, 150.000 dintre ei sunt doar în nord. Pentru ei, ambasada britanică de la Bucureşti şi ambasada României de la Londra au organizat o serie de întâlniri cu oficiali britanici, pentru ca populaţia să fie pregătită pentru Brexit.

Andreea Berechet, consulul României în Manchester: „Este adevărat că toţi cetăţenii UE, toţi cetăţenii români care nu sunt şi cetăţeni britanici vor trebui să parcurgă o procedură de înregistrare. Pe siteul guvernului britanic vor trebui să-şi completeze toate datele personale, cele din paşaport sau din cartea de identitate, date privind prezenţa lor în Regatul Unit al Marii Britanii, vor face o serie de declaraţii şi în baza acestor informaţii guvernul britanic va verifica datele pe care le au în baza de date a autorităţilor fiscale, a autorităţilor care oferă prestaţii sociale şi vor stabili ce statut obţin persoanele respective.”

Andrew Noble, ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii la Bucureşti: „Ţinta noastră este ca totul să fie cât mai simplu posibil şi avem deja un sistem (n.r. de înregistrare) care este în teste, ca să verificăm că este cât mai simplu. Şi nu este vorba deloc de hârtie de fapt, este un sistem online, foarte uşor pentru fiecare cetăţean şi vor fi şi echipe de oficialităţi britanice care vor ajuta şi cu acest sistem.”

Vlad George Zaha, student: „Foarte mulţi dintre prietenii mei care ar dori să vină aici au multe întrebări despre ce o să se întâmple, sunt îngrijoraţi de fondurile de cercetare, de oportunităţile după ce vor termina licenţa lor şi am venit aici ca să aflu mai multe detalii despre situaţia lor, ca să le pot comunica mai departe. Deocamdată situaţia este foarte incertă.”

Oficialii britanici vor schimba regulile pentru cetăţenii din UE care trăiesc în Marea Britanie, în funcţie de cum se va produce BREXIT: cu sau fără acord cu Uniunea Europeană.

Andreea Berechet, consulul României în Manchester: „Statutul cetăţenilor români din Marea Britanie se va schimba într-adevăr, deoarece Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană şi toţi cetăţenii europeni care trăiesc în acest stat vor trebui să obţină acest nou statut, în baza noii legislaţii adoptată de parlamentul britanic. Viaţa oamenilor care trăiesc aici nu se va schimba însă. Ei vor putea face acelaşi lucru pe care l-au făcut şi până acum, vor putea munci fără niciun fel de condiţii, vor putea studia, se vor putea bucura de tot ceea ce înseamnă această societate.”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri