Grecia va face „tot ce este necesar” pentru a obține din partea Berlinului reparații de război

Data actualizării: Data publicării:
alexis tsipras - GettyImages - 14 iulie 2015-1
Foto: Guliver/GettyImages

Premierul Greciei, Alexis Tsipras, s-a declarat hotărât să facă „tot ce este necesar” pentru a obține din partea Germaniei plata reparațiilor pentru ocupația nazistă, informează marți AFP, citată de Agerpres.

Greece Calls For A Vote On Proposed Bailout

„Pentru prima dată avem o strategie națională” pentru a susține această revendicare, formulată de Atena în pofida refuzului categoric al Berlinului, a declarat Tsipras, luni, în timpul unei festivități de comemorare a unui masacru al civililor de către trupele germane în 1943, în satul Kommeno, în nord-vestul țării.

Trupele fasciste au masacrat aici 317 civili la 16 august 1943, înainte de noi execuții în decembrie 1943, apoi în iunie 1944, în alte două sate grecești, Kalavryta și Distomo.

Grecia „va face tot ce este necesar la nivel diplomatic. Și, dacă va fi necesar, legal”, a adăugat premierul, invocând raportul remis la sfârșitul lui iulie legislativului de o comisie parlamentară formată în 2015 pentru a decide asupra acestei probleme.

Acest raport cifrează la 269,5 miliarde de euro nivelul despăgubirilor datorate Greciei de ocupația fascistă, în baza unui calcul stabilit în 2014 de o autoritate financiară elenă. La rândul său, guvernul grec a invocat la mijlocul lui 2015 suma de 278,7 miliarde de euro.

Această sumă, care i-ar permite Greciei să-și achite grosul datoriei sale publice care se ridică la aproape 320 de miliarde de euro, include rambursarea a circa 10 miliarde de euro din împrumutul obligatoriu impus Greciei de ocupantul nazist.

Concluziile comisiei parlamentare ar urma să facă obiectul unei dezbateri în parlament, la începutul lui septembrie.

Dosarul reparațiilor de război germane cerute de Grecia a cunoscut un nou elan odată cu criza pe care o traversează Grecia din 2010 și în care Germania reprezintă rigoarea impusă țării de creditorii săi.

Guvernul stângii radicale al lui Tsipras a relansat problema, suscitând o dezbatere în Germania cu privire la fundamentul cererii grecești, în special în ceea ce privește împrumutul impus de regimul fascist. Însă guvernul german refuză să deschidă acest dosar, estimând că el a fost reglat politic și juridic în contextul reunificării germane.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...