Premierul Franței: „Jihadiștii încarcerați vor fi izolați în secțiuni speciale”
„Până la sfârșitul anului, supravegherea deținuților considerați radicalizați va fi organizată în secțiuni speciale create în cadrul penitenciarelor”, a declarat Manuel Valls de la tribuna Adunării Naționale, scrie Agerpres.
De asemenea, el a anunțat că dispozitivul francez în vederea introducerii unui sistem european privind schimbul de date ale pasagerilor aerieni europeni (PNR) va fi finalizat în septembrie 2015.
„În cursul anului, vom lansa și supravegherea deplasărilor aeriene ale persoanelor suspectate de activități criminale”, a spus el în cadrul discursului. „Platforma de control franceză va fi operațională din septembrie 2015”, a precizat el. Acest sistem așa-numit PNR (Passenger Name Record) este în prezent blocat în Parlamentul European.
Spania anunţă crearea unei baze de date cu toți pasagerii avioanelor
Premierul Franței recunoaște: 17 morți înseamnă „breșe” în sistemul de securitate
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News