BUSINESS CLUB | Blackberry face un salt pe loc

Data publicării:
blackberry

Blackberry a reuşit să evite falimentul, dar acum trebuie să lupte cu propria alunecare spre mediocritate. Iar noul telefon Blackberry Leap nu pare a fi cea mai potrivită armă. Este al treilea telefon fără tastatură pe care îl produce compania canadiană în ultimii doi ani, după dezamăgitoarele Z10 şi Z30.

O diferenţă de înfăţişare există. Dacă modelul Z30 avea marginile curbate, asemenea telefoanelor iPhone, Samsung sau HTC, noul Blackberry Leap este mult mai colţuros şi seamănă mai degrabă cu telefoanele Sony.

Cei de la Engadget spun că Blackberry Leap pare construit ca un telefon de serviciu şi nu ca un dispozitiv mobil pe care utilizatorii să îl cumpere de bunăvoie. Iar aceasta este o problemă care poate şterge cu buretele toate plusurile telefonului. Pentru că, în ciuda înfăţişării sale neimpresionante, Blackberry Leap este un aparat destul de puternic, care beneficiază de funcţiile unice ale sistemului de operare Blackberry 10. Totuşi, cine a apucat să îşi cumpere unul dintre precedentele modele Z10 sau Z30 nu prea are motive să renunţe la ele şi să treacă la noul Leap. Din punct de vedere al componentelor nu există mari diferenţe de la o generaţie la alta a telefoanelor Blackberry.

Această strategie se vede puternic în rezultatele financiare ale companiei. Blackberry a vândut 8,5 milioane de telefoane anul trecut, de aproape şase ori mai puţine decât vindea în 2011. Încasările au scăzut şi mai mult, de la 20 de miliarde de dolari în 2011, la doar 3,3 miliarde de dolari anul trecut.

Singura veste bună pentru companie este că a reuşit să îşi micşoreze substanţial pierderile, de la peste şapte miliarde de dolari în 2013, la doar 385 de milioane de dolari anul trecut, ceea ce l-a făcut pe directorul John Chen să declare că Blackberry şi-a recâştigat viabilitatea financiară.

Este o companie viabilă, dar mult mai mică decât vechiul Blackberry. Şi nu va avea o viaţă uşoară nici dacă se va concentra doar pe vânzarea de telefoane către companii şi nu direct către utilizatorii dispozitivelor.

Blackberry era cândva telefonul de serviciu preferat de corporatişti, bancheri şi şefi de stat. Acum însă, telefoanele produse de Apple sau cele dotate cu Android şi Windows Phone au suficiente funcţii cât să poată fi folosite şi la birou, în unele cazuri chiar mai bine decât telefoanele Blackberry.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...